RUGĂCIUNEA POATE VINDECA ŞI CANCERUL (II)

Vindecări se petrec şi în grupurile de reînnoire carismatică. Acestea nu sînt formate în mod expres pentru vindecarea bolnavilor, ci constituie intervenţii cu ocazia şedinţelor de rugăciune, cînd există totodată un moment dedicat acestui scop. Deşi nu se doreşte exagerarea laturii spectaculoase a unor vindecări, mi-au fost citate cîteva exemplare: „În noiembrie 1985, povestea Simone S., o prietenă a fiicei mele, Marie-Pierre, acuza în continuare o mare oboseală. În urma controlului, s-a constatat un cancer generalizat. Mi-a scris: Pentru mine, asta înseamnă sfîrşitul, mă pregătesc de moarte. Am primit scrisoarea într-o marţi dimineaţa; marţi seara tocmai mă duceam la rugăciune.

În momentul intervenţiei, am pronunţat numele ei. După slujbă, la rugăciunea comună, am primit un semn de confirmare: Există o femeie pe care Domnul o vindecă chiar în acest moment, o femeie care suferă de o boală legată de sînge. Nu e prezentă şi este cunoscută de o singură persoană prezentă în această seară. Am primit acest mesaj de parcă s-ar fi referit la vindecarea lui Marie-Pierre. Am aşteptat trei săptămîni înainte de a telefona părinţilor. Spre marea mea bucurie, m-au anunţat că fiica lor se simţea bine. În mod inexplicabil, rezultatele primelor examene fuseseră excelente”.

În Drôme s-a format un grup de rugăciune în jurul unui preot, în scopul vindecării unei tinere femei, Nicole. Rugăciunea era adresată mai ales Marthei Robin (mistica stigmatizată Marthe Robin a trăit pînă în 1981 în Drôme, la Cháteauneuf-Galaure. Pentru ca procesul ei de beatificare să avanseze, era nevoie de cîteva miracole atestate şi recunoscute de episcopul de Valence – n.a.) de la care se spera o vindecare miraculoasă. În februarie 1986, Nicole, în vîrstă de 22 de ani, s-a îmbolnăvit grav. Tomograful a dezvăluit o tumoare canceroasă la creier. Însărcinată în cîteva luni, Nicole a refuzat avortul, a renunţat la chimioterapie, periculoasă pentru copil, şi a respins operaţia indispensabilă, totuşi, pentru ca pruncul să se nască cît mai normal posibil.

În iulie a adus pe lume o fetiţă, Marie, născută prematur, dar normală. Apoi, mama a fost operată, dar tumoarea era atît de mare, încît nu i s-a făcut decît o ablaţiune parţială. Nicole a stat trei săptămîni în comă. Apoi şi-a recăpătat treptat auzul, văzul şi a început să vorbească, dar membrele erau complet paralizate. Memoria femeii era confuză. Atunci, preotul parohiei şi cîţiva credincioşi au organizat un „lanţ” de rugăciune, alertînd cîteva mînăstiri şi s-au rugat ei înşişi cu fervoare. Familia lui Nicole s-a convertit. Chirurgii şi medicii nu le-au ascuns părinţilor că fiica lor e pierdută, deoarece două treimi din tumoare nu au putut fi extirpate. Rana de la cap nu se cicatriza şi s-a încercat o a doua intervenţie. Dar, stupefacţie: Nicole trăia cu un os complet putrezit în cap. S-a considerat că nu va trăi mai mult de trei luni. Totuşi, după o a treia operaţie, în februarie 1987, a putut să fie transportată într-o clinică din satul ei. La cererea ei, preotul i-a administrat împărtăşania bolnavilor şi a organizat o veghe de rugăciune la care au asistat peste 120 de persoane (într-un sat care abia dacă număra 200). Bolnava era înconjurată de un adevărat fascicul de rugăciuni. La puţin timp după aceea, s-a constatat că se putea folosi parţial de piciorul drept, că a reuşit să facă cîţiva paşi în camera ei şi că poate servi masa în familie în mod normal. A cerut să fie dusă în camera Marthei Rodin, unde s-a rugat timp de o oră. Au urmat examenele medicale. Rezultatul a fost categoric: tumoarea s-a resorbit în mod inexplicabil. Tînăra i-a scris Papei, care i-a răspuns: „Speră neclintit. Dumnezeu poate orice”.

Ce este un miracol? După definiţia excelentă a lui Olivier Leroy: „Miracolul este un eveniment exterior extraordinar, care nu se explică prin nici o cauză naturală, cunoscută sau posibil de conceput şi care sugerează, prin antecedentele sale, că există o cauză invizibilă, personală şi inteligentă”. Ceea ce este cu adevărat miraculos în privinţa vindecărilor de la Lourder, de exemplu, este nu numai faptul că au dispărut durerile sau deteriorările suferite de un ţesut sau organ, ci faptul că este vorba de o adevărată refacere. Un organ bolnav are o evoluţie previzibilă: este din ce în ce mai grav afectat (exceptînd cazul în care este supus unui tratament). Vindecarea miraculoasă inversează acest proces evolutiv. Organul îşi recapătă integritatea completă, este „mai bun ca înainte”, funcţionarea lui nu a fost doar amelioarată, ci a devenit perfectă. Organismul viu este supus unor legi: miracolul trece peste aceste legi naturale.

Se cuvine să remarcăm un element permanent prezent în toate cazurile de vindecări inexplicabile: credinţa. Şi prin aceasta am în vedere credinţa în Dumnezeu, în vindecătorului şi în „fluidul” său sau în puterea entităţi dezîntrupate. La bază stă, prin urmare, o credinţă profundă. Dacă „credinţa salvează”, trebuie să admitem că o anumită dispoziţie psihică poate să ducă la vindecare. Dar sursa acestei vindecări miraculoase este oare inerentă spiritului sau vindecării, sau există o sursă invizibilă, care ar opera în mod personal şi inteligent asupra unui anumit individ? Evident, acestei întrebări nu i se poate da un alt răspuns decît credinţa. (Sfîrşit)

JOHN VALETT

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: