Experienţa incredibilă a unui american care a vizitat … Raiul! (I)

În dimineaţa zilei de miercuri, vremea s-a înrăutăţit. A început să plouă mărunt. Dacă temperatura ar mai fi scăzut doar cu cîteva grade, nu am fi putut călători cu maşina, întrucît pe străzi s-ar fi format polei. Şedinţele de dimineaţă au început la ora programată. Ultimul vorbitor a făcut chiar ceva ce foarte puţini pastori baptişti fac: a încheiat mai devreme. De aceea, în loc de prînz, personalul de la Trinity Pines ne-a servit un brunch (combinaţie între cuvintele brackfast – mic dejun – şi lunch – prînz -. Indică o masă servită între ora micului dejun şi cea a prînzului, care le înlocuieşte pe amîndouă – n.tr.) la orele 10,30. Îmi făcusem deja bagajele cu o notaţie înainte, aşa că acestea mă aşteptau deja în Fordul meu Escort de culoare roşie, anul de fabricaţie 1986.

De îndată ce ne-am terminat brunch-ul, mi-am luat rămas bun de la prietenii mei şi m-am urcat în maşină, cu intenţia de a mă îndrepta către biserica la care predicasem, South Parck Babtist Church din Alvin, Houston. Cînd am pornit motorul, mi-am adus aminte că au numai trei săptămîni în urmă am primit o amendă de circulaţie pentru că nu îmi prinsesem centura de siguranţă. În acea zi, mă grăbeam să ţin o predică în locul unui prieten care urma să îşi facă o operaţie la gît, iar un poliţist m-a prins. Amenda se mai afla încă pe bordul maşinii, pentru a-mi reaminti să o plătesc de îndată ce mă întorceam la Alvin. Pînă cînd am primit acea amendă, nu prea obişnuiam să îmi prind centura de siguranţă. De atunci însă, mi-am schimbat complet acest obicei. Văzînd amenda de pe bordul maşinii, m-am gîndit imediat: „Nu doresc să mă mai oprească vreun poliţist”. De aceea, mi-am prins imediat centura de siguranţă. Acest gest aparent minor avea să se dovedească mai tîrziu o decizie crucială pentru mine. Erau două rute pe care mă puteam întoarce la Houston şi la Alvin. De îndată ce ieşeam pe poarta sediului Trinity Pines, puteam să aleg fie şoseaua Livingston şi autostrada 59, fie să merg spre vest către Huntsville şi să intru pe autostrada I-45, numită de mulţi şi Autostrada Golfului. Nici una din rute nu era mai lungă decît cealaltă. De fiecare dată cînd am fost la Trinity Pines am luat-o pe autostrada 59. În acea dimineaţă m-am hotărît însă să o iau pe Autostrada Golfului. Mă simţeam uşurat pentru că am putut pleca destul de devreme. Era abia 11,00 şi cîteva minute, aşa că aveam suficient timp pentru a ajunge la biserică pînă la ora 2,00. Superiorul meu plecase cu un grup la Ierusalim, aşa că m-a lăsat pe mine să ţin predicile din cursul săptămînii. M-a rugat de asemenea să ţin predicile în următoarele două duminici. În plus, în seara zilei care tocmai începuse trebuia să ţin o şedinţă de rugăciune, care nu necesita prea multă pregătire, dar în schimb trebuia să lucrez pentru predica de duminică. Înainte de a pleca din Alvin, îmi scrisesem deja cîteva idei pentru prima predică de duminică, intitulată „Cred într-un Dumnezeu măreţ”. De aceea, în timp ce conduceam, mă gîndeam să revăd aceste idei şi să le evaluez. Mai tîrziu, aveam să mă gîndesc de multe ori de ce m-am decis în acea dimineaţă să o apuc pe Austrada Golfului. Este uimitor cît de puţină atenţie acordăm noi deciziilor pe care le luăm, în momentul în care facem acest lucru . Şi atunci, aşa cum îmi amintesc frecvent de atunci, chiar şi cele mai mici decizii ale noastre pot avea consecinţe dramatice pentru viaţa noastră. Aceasta a fost exact una dintre aceste ocazii. (Va urma)

DON PIPER

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: