Experienţa incredibilă a unui american care a vizitat … Raiul! (II)

Am ieşit aşadar cu maşina din incinta Trinity Pines, am făcut dreapta şi m-am îndreptat către Autostrada Texas 19. Mă îndreptam astfel către Huntsville, dar urma să mă intersectez au Autostrada I-45, care duce la Houston. Nu aveam mult de mers pînă la Lacul Livingston, un lac artificial creat prin construirea unui baraj pe rîul Trinity. Fosta albie de altădată s-a transformat astfel într-un lac frumos şi mare. Pe lîngă lac s-a construit o şosea cu două benzi, deasupra niveului apei. Şoseaua nu are apărători laterale şi este extrem de îngustă. Trebuie aşadar să conduc pe lîngă un lac uriaş, pe o şosea foarte îngustă, pînă cînd ajungeam pe partea opusă a lacului . Nu am avut nici o presimţire legată de călătoria mea, deşi ştiam că merg pe o şosea fără apărători laterale. 

La capătul autostărzii se mai află încă podul original care traversează rîul Trinity. Imediat după pod, drumul începe să urce abrupt, pe o porţiune în care vizibilitatea şoferilor din ambele direcţii este foarte redusă.
Aceasta era prima dată cînd vedeam podul, care mi s-a părut curios de nelalocul lui. Nu ştiam cît este de lung, dar lungimea acestuia s-a dovedit considerabilă. Podul este vechi şi are o suprastructură ruginită din metal. În afara porţiunii de drum aflată strict în faţa mea, nu vedeam practic nimic. De altfel, mai tîrziu aveam să aflu că podul este periculos şi că foarte multe accidente s-au petrecut de-a lungul timpului pe el. (Deşi nu mai este folosit, podul se află încă la locul lui. Statul a construit un alt pod, chiar lîngă el). Am redus viteza la aproximativ 80 km pe oră, întrucît nu cunoşteam drumul. În maşină era răcoare. Vîntul făcea ca dimineaţa să pară încă şi mai răcoroasă. Ploaia iniţială se transformase într-o rupere de nori. Abia aşteptam să ajung din nou la Alvin. Pe la 11,45, chiar înainte să ies de pe porţiunea estică a podului, un camion masiv, cu 18 roţi, condus de un uşcăriaş de la Departamentul de Corecţie al Statului Texas, care venea din direcţie opusă, a trecut pe banda mea şi mi-a izbit frontal maşina. Aceasta a fost strivită între schela metalică a podului şi cabina şoferului camionului. Toate cele 18 roţi ale acestuia au trecut peste micuţa mea maşină, făcînd-o zob.
Deşi îmi mai amintesc parţial crîmpeie din scena accidentului, majoritatea informaţiilor le-am luat din raportul accidentului şi de la oamenii care au asistat la scenă. Din descrierea oferită de martorii oculari, am aflat astfel că imensul camion şi-a continuat drumul către partea opusă a podului şi a mai lovit două maşini. Acestea se aflau în faţa lui şi tocmai mă depăşiseră, mergînd în direcţia opusă. În raportul poliţiei se afirmă că şoferul camionului mergea cu viteză foarte mare (cel puţin 95 km la oră) cînd mi-a lovit maşina. Şoferul era lipsit de experienţă şi nu a reuşit să oprească bolidul decît cu puţin înainte de ieşirea de pe pod.
Una din celelalte două maşini lovite era condusă de un tînăr vietnamez, iar cealaltă de un alb mai în vîrstă. Deşi accidentele au fost destul de grave, cei doi şoferi au scăpat doar cu cîteva zgîrîieturi şi cu răni uşoare. Ei au refuzat ajutorul personalului medical şi nu au acceptat să fie duşi la spital.
Din cauza vitezelor cumulate ale camionului şi maşinii mele, în raportul poliţiei se afirmă că impactul s-a produs cu o viteză de 180 km la oră. Puşcărişul a primit mai tî rziu o citaţie pentru incapacitate de a-şi control vehicolul şi pentru viteză foarte mare. Am aflat ulterior că el avea carnet de conducere pentru vehicule atît de mari. Paznicii de la închisoare au cerut un volum care să îi ajute să aducă alimente şi alte articole cu ajutorul unui camion. Fiind singurul voluntar care s-a oferit, l-au lăsat să conducă imensul vehicul. Camionul era păzit din spate de doi paznici care veneau cu o altă maşină.
După accident, şoferul camionului a scăpat fără nici o zgîrietură. Camionul închisorii a rămas aproape intact. În schimb, mi-a strivit complet micuţul meu Ford şi l-a împins de pe drum. Singurele obstacole care m-au împiedicat să cad în lac au fost barele metalice ale podului.
Din relatările martorilor, am aflat că paznicii închisorii au chemat ambulanţa, care a sosit la cîteva minute după accident. Un medic m-a examinat, a constatat că nu mai am puls şi a declarat că am fost ucis pe loc.
Personat, nu păstrez nici o amintire a impactului şi a evenimentelor care s-au întîmplat în continuare. Într-o singură secundă fatidică, am murit. (Va urma)
DON PIPER

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: