Experienţa incredibilă a unui american care a vizitat… Raiul! (XI)

Cînd eram copil, am petrecut foarte mult timp la ţară, cutreierînd prin păduri. Mergînd prin iarba înaltă pînă la brîui, surprindeam adeseori păsări în cuiburi la sol, pe care le zburătăceam. Cînd acestea îşi luau pericipitat zborul, se auzea de fiecare dată un fîlfîit puternic de aripi. Cea mai vie impresie cu care am rămas din Rai a fost una sonoră.  

Nu pot descrie această experienţă decît ca pe un fîlfîit sacru de aripi.
Pentru a-ţi face însă o impresie corectă legată de acest sunet celest, ar trebui să amplifici acest fîlfîit de mii de ori. Era cel mai frumos şi mai plăcut sunet pe care l-am auzit vreodată în viaţă, şi nu a încetat nici o clipă. Era ca un cîntec care durează la infinit. În primul moment, m-am simţit şocat, nemaidorindu-mi altceva decît să ascult în continuare. Experienţa era complexă: nu numai că ascultam muzica, dar făceam parte integrantă din ea. Era ca şi cum aceasta ar fi răsunat în interiorul corpului meu, care devenea astfel un instrument în mîinile ei. Am rămas liniştit, dar m-am simţit îmbrăţişat de muzică.
Deşi eram plenar conştient de sunetele sublime care umpleau aerul, acestea nu îmi distrăgeau atenţia. Era ca şi cum celestul concert îmi pătrundea fiecare parte a fiinţei, dar acest lucru nu mă împiedica să mă concentrez asupra lucrurilor din jurul meu. Nu am văzut nimic care să producă aceste sunete. Aveam sentimentul că sursa lor se afla chiar deasupra mea, dar nu am privit în sus. Nu ştiu de ce.Poate pentru că oamenii din jurul meu îmi erau atît de dragi, sau pentru că simţurile mele erau atît de captivate de realitatea din jurul lor încît nu mă puteam opri să savurez tot ceea ce mă înconjura. Nu simţeam nevoia să prin prin nici o întrebare şi să cer nici o lămurire. Totul mi se părea perfect. Intuitiv, simţeam totul şi că nu are sens să pun întrebări. Este greu să explic senzaţiile pe care le-am trăit în timp ce miriade de sunete mi-au umplut mintea şi inima. Dintre toate, cel care m-a impresionat cel mai tare a fost fîlfîitul aripilor îngerilor. Nu îi puteam vedea, dar sunetul era minunat, ca o melodie sacră cu o cadenţă ce nu părea să se oprească vreodată. Impresia generală era de rugăciune care nu încetează niciodată. În timp ce ascultam, pur şi simplu ştiam care este semnificaţia acestui sunet. (Va urma)
DON PIPER

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: