Experienţa incredibilă a unui american care a vizitat… Raiul! (XV)

A mai fost un lucru care m-a surprins: pe Pămînt, ori de cîte ori mă gîndeam la poarta Raiului, îmi imaginam o poartă de perle, întrucît Biblia face referire la această imagine. Poarta pe care am văzut-o eu nu era formată de perle, dar avea o nuanţă sidefie, cu irizaţii luminoase. Era ca şi cum cineva ar fi presărat mici perluţe de gheaţă pe o prăjitură. Poarta strălucea cu putere. 

Am făcut o pauză şi am privit numeroasele nuanţe luminoase. Strălucirea lor m-a uimit la culme. Eram atît de fericit, încît aş fi putut rămîne o veşnicie în acel loc. Totuşi, mi-am continuat drumul, conştient că sînt escortat către prezenţa lui Dumnezeu.
Ne-am oprit chiar în faţa porţii, prin care puteam vedea în interiorul Raiului. Am văzut atunci un oraş cu străzi pavate. Spre marea mea uimire, totul părea construit din aur pur. Dacă îţi poţi imagina o stradă pavată cu cărămizi din aur, această imagine se apropie destul de mult de ceea ce am văzut eu prin poarta întredeschisă. Totul strălucea în nişte culori intense, a căror luminozitate nu ar fi putut fi suportată de nici un ochi fizic. În faţa acestei scene fabuloase am continuat să mă apropii de poartă, cu gîndul să trec prin ea. Prietenii şi rudele mele se aflau în faţa mea, invitîndu-mă cu ochi surîzători să îi urmez şi să intru. Apoi scena s-a schimbat complet. Întregul grup a trecut instantaneu în spatele meu, ca şi cum ar fi dorit să păşească alături de mine în momentul intrării pe poartă.
Unii oameni, cărora le-am povestit experienţa, m-au întrebat: „Cum te-ai deplasat? Ai mers? Ai plutit?”. Sincer să fiu, nu ştiu. Pur şi simplu mi-am continuat drumul, în mijlocul acelui grup de suflete dragi. În timp ce ne apropiam de poartă, muzica a crescut în intensitate şi a devenit încă şi mai vie. Mă simţeam de parcă m-aş fi apropiat de nişte oameni care sărbătoresc, după ce i-am ascultat mai întîi de la mare distanţă. Cu cît ne apropiam mai mult, cu atît mai intensă devenea experienţa, din toate punctele de vedere. Cînd am ajuns la poartă, toate simţurile mele erau la intensitate maximă, iar fericirea pe care o simţeam era idescriptibilă. Am făcut o nouă oprite (nu prea ştiu de ce) chiar în faţa porţii. Îmi doream sincer şi de-abia aşteptam să intru prin ea. Eram convins că întreaga experienţă avea să devină încă şi mai sublimă de îndată ce mă voi afla în interiorul Raiului. Mă aflam pe punctul de a-mi îndeplini aspiraţia supremă a inimii mele.
Mă aflam în Rai şi eram gata să intru pe poarta sidefie. În timpul acelui moment de pauză, experienţa mea s-a schimbat din nou. A cum nu numai că auzeam miile de voci care îl slăveau prin imnurile lor pe Dumnezeu, dar am devenit eu însumi parte integrantă din acest cor. Mă aflam chiar în locul pe care mi-am dorit întotdeauna să îl vizitez, aşa că mi-am propus să arunc o privire înainte de a-mi continua drumul.
Din păcate, la fel de brusc cum am ajuns în Rai, l-am şi părăsit. De îndată ce au ajuns la locul accidentului, medicii din ambulanţă m-au declarat mort. Ei au declarat că am murit instantaneu. Potrivit raportului lor, accidentul s-a petrecut la orele 11,45. Ocupaţi cu ceilalţi răniţi, medicii nu m-au putut deplasa decît la orele 1,15. Mi-au verificat din nou pulsul, dar inima mea nu începuse încă să bată din nou. Legea statului Texas le cerea medicilor să mă declare în mod oficial mort înainte de a-mi putea muta corpul de la locul accidentului. Dacă un accidentat nu este declarat mort, ambulanţa este nevoită să îl ducă la spital. În regiunea respectivă nu exista un medic legist, ci doar un judecător care mă putea declara în mod oficial mort, astfel încît corpul meu să poată fi mutat.La scîna accidentului au sosit mai multe ambulanţe, una a penitenciarului, alta regională şi una din Huntsville. Primele două s-au întors fără pacient, iar cea de-a treia se pregătea să plece. Din informaţiile pe care le-am adunat ulterior cineva a făcut aranjamente pentru ca trupul meu să fie luat de o maşină particulară, care urma să îl ducă la morgă. Medicii au solicitat firma de descarcerare Jaws of life pentru a-mi extrage coprul din maşina strivită. Dat fiind că eram declarat mort, nimeni nu s-a grăbit în mod deosebit să facă acest lucru. Principala grijă a autorităţilor era degajarea traficului şi restabilirea circulaţiei pe pod. (Va urma)
DON PIPER

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: