Sol voios de primăvară

An de an aşteptăm nerăbdători ziua de 1 martie, când biruim frigul iernii şi ieşim parcă din amorţeala anotimpului îngheţat. Iar dacă ne îndreptăm privirea către clopoţelul gingaş al ghiocelului, speranţa şi curajul se intensifică în inimile noastre! Ca să fie cât mai specială trecerea aceasta dintre anotimpuri, întâia zi a lunii martie ne aduce Mărţişorul. Confecţionat din diverse materiale, prins la reverul hainelor cu un şnur alb-roşu, (albul semnificând frigul iernii, iar roşu căldura pe care o aduce primavara), mărţişorul celebrează venirea primăverii şi în sufletele noastre, nu doar în succesiunea temporală din calendar. De fapt, a treia lună a anului este numită chiar luna mărţişorului!
Mărţişorul, luând diferite forme (de la coşar, trifoi cu patru foi, potcoavă sau orice alt simbol), se poartă de la întâi martie până în momentul când primăvara se instalează în orice colţişor de pământ, atunci când se întorc păsările călătoare, când se aude cântecul cucului sau înfloresc cireşii, iar ca reper, în zona Brăilei, se poartă până în Duminica Foriilor. În această ultimă zi, mărţişorul purtat se va prinde de ramura unui copac sau de o floare (tufă de trandafir, muşcată etc.) semnificaţia fiind că, persoana ce l-a purtat să fie frumoasă asemenea florii de care l-a legat.
În grădinile noastre, primele flori care ne răsfaţă privirea sunt ghioceii. Cu mantia lor argintie risipesc din pocalul petalelor: voioşie, optimism, victorie. Da, victorie înaintea gerului aprig al iernii pe care reuşesc să-l învingă de fiecare dată, în luptă dreaptă, desigur.
De la această micuţă floare, noi, oamenii, avem de învăţat multe lucruri. Învăţăm că oricât de grele ar fi problemele ce apasă pe umerii noştri, le vom învinge la un moment dat. Şi că, asemeni ghiocelului, suntem supuşi în viaţă la multe încercări pe care, doar cu credinţă le vom trece.
Cine-ar fi crezut că după acele zile cumplite cu zăpadă, viscol şi ger ce ne-au îngropat casele, nu doar grădinile, micuţul ghiocel va supravieţui? Şi, iată că, a făcut-o! Ca o lecţie pe care i-o dă iernii, ca un pact pe care-l reînoieşte în fiecare an cu viaţa, ca şi cum ar vrea să-i reamintească chiar şi zicala românească ,,Buturuga mică răstoarnă carul mare”.
Dintre zecile de legende ce s-au scris la adresa ghiocelului, una mi-a plăcut în mod special. De aceea, îmi permit să citez din ea, desigur indicând şi sursa de unde am preluat-o.
Iată cum este descrisă această floare în Legenda ghiocelului, (Legende populare româneşti, Editura Litera 2002, Internaţional, Bucureşti – Chişinău)
,,(…) Irinel, fiul Zefirului, vântişor de primăvară, trimis de tatăl său în lume, ca să vestească sosirea frumoasei primăveri, după ce a străbătut văi, vâlcele, munţi acoperiţi cu păduri udate de râuri, lacuri şi izvoare limpezi, cristaline, la poalele unor munţi, în gura unei văi frumoase ca un colţ de rai, pe unde îşi rostogolea în susur undele de pe un pat de prundiş un râuleţ şăgalnic şi zglobiu, zăreşte nu departe, un castel de cristal strălucitor ca din poveşti, ce-şi înălţa semeţ turnurile măreţe şi strălucitoare în razele dulci ale soarelui de primăvară.(…) Era castelul unde trăia Ileana Cosânzeana, fiica bătrânului Prier.(…)
Irinel se căsători cu Ileana Cosânzeana.(…) Cosânzeana fu chemată în împărăţia cerului lăsând în urmă pe Irinel şi pe cei doi copilaşi frumoşi ca două picături de rouă în potirul unei flori.(…) Irinel se căsători apoi cu fiica bătrânului Crivăţ, o fire rece, ursuză, ce nu ştia ce-i blândeţea, mila sau iubirea de mamă ce umplu copiii de groază. (…).
Într-un început de primăvară, când Irinel s-a dus să dea vestea reîntoarcerii primăverii, mama vitregă goni copilaşii afară pe o vreme rea, vijelioasă…
(…) Bieţii copilaşi îngenunchiară şi rugară pe Dumnezeu să-i scape de chinul la care-i supuse mama vitregă.(…) Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea şi i-a binecuvântat prefăcându-i în două floricele albe, frumoase zicându-le:
-Voi veţi fi cele dintâi flori de primăvară, cu numele de ghiocei!”
Aşa că, cu mâna streaşină la ochi, vă invit să privim în zarea sufletului nostru ghioceii peste care Zâna Iarnă a strecurat, poate, sloiuri de gheaţă. Să-i culegem de acolo şi să-i dăruim primăverii din viaţa noastră, să-i lăsăm mângâiaţi cu raze blânde de soare ca să se desfacă în plenitudinea lor. Să nu permitem nimănui să ni-i strivească cu invidie, nepăsare sau ură. Să iubim viaţa indiferent de frustrările celui de lângă noi, să ne recunoaştem propria vulnerabilitate indiferent de cum ne vor privi ceilalţi! Să luăm chiar de la ghiocel exemplul! Ce, i-a păsat lui de frigul iernii, de pesimismul celor de pe margine care-şi şopteau, poate, în barbă: ,, -Nu, n-o să reuşească!”
Îndrăzneşte, cititorule, atinge-ţi obrazul cu-o floare de ghiocel şi vei simţi iubirea…curajul… magia…
Eu, personal, mărturisesc că în ultimii ani, printre cei mai speciali ghiocei ce îmi ating sufletul, cel care-mi imprimă fericirea pe chip, este ghiocelul oferit de fiica mea, prin care mă redescoper în fiecare an. Fie că-l desenează într-o felicitare cu mânuţele sale, sau mi-l oferă alături de poza în care apare ea de sub un clopoţel dalb, recunosc că de fiecare dată mă emoţionează până la lacrimi.
Aşadar, cu emoţia unui nou început, să culegem prima floare a anului, ghiocelul, din inimile noastre şi să o dăruim mamelor, fiicelor, surorilor sau iubitelor! Nu vă imaginaţi câtă forţă stă în acest mic gest şi cu câtă energie va încărca persoana căruia îi este dăruit!
Despre semnificaţia Mărţişorului s-au scris multe pagini, unele mai interesante decât altele, în funcţie de zona geografică de unde venim şi căruia îi sunt specifice aceste rituri. Dar ceea ce aş dori să amintesc cititorilor, este că valoarea mărţişorului este inestimabilă, poartă în el măsura sufletului persoanei care oferă sau primeşte şnurul alb-roşu de care legăm gândurile împrimăvărate.
Haideţi, să împletim cu degetele sufletelor la 1 martie şnurul alb-roşu ca să ne vindecăm de rănile iernii şi să murmurăm cu toţii:
,,-Deschide-te ghiocel al sufletului şi bucură-te de lumină! Din tine izvorăşte frumuseţea firii umane şi tot prin tine vom depăna gândurile de iubire din anticamera inimii unde ne aşteaptă Dumnezeu!”
Să ne bucurăm la începutul fiecărei primăveri, şi inspiraţi de ghiocel, să conştientizăm puterea iubirii şi credinţei. Să ne amintim că, cu cât vom oferi mai des afecţiune aproapelui, cu atât vom fi mai fericiţi, mai implicaţi, mai energici şi parcă uităm să mai îmbătrânim! De fapt, sufletul ne este din ce în ce mai tânăr, mai înţelept, mai interesat de adevăratele valori ale vieţii.
Să despletim din suflete frigul singurătăţii şi al izolării de lume, să-l legăm de sania iernii şi să o împingem pe pârtia timpului hăăăt! departe… Să ne încărcăm braţele de flori şi mărţişoare ale iubirii, respectului şi admiraţiei şi să le dăruim tuturor femeilor din jur, pentru că, prin ele se scrie veşnicia.
Cornelia Vîju

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: