Incendiu provocat de flatulenţele unor vite, în Germania

Gazul metan emanat de 90 de vite de la o fermă din Germania a generat o explozie care a produs pagube acoperişului şi a rănit unul dintre animale.

Poliţia din Rasdorf, un orăşel cu o populaţie de 1.500 de locuitori, din centrul Germaniei, arată într-un comunicat că eructaţiile şi flatulenţele produse de 90 de vite ţinute într-o fermă din localitate au condus la acumularea unei cantităţi mari de gaz metan. O descărcare electrostatică a cauzat o explozie care a produs pagube acoperişului fermei şi a rănit unul dintre animale, spune un purtător de cuvânt al Poliţiei, care adaugă faptul că vita în cauză a suferit arsuri şi a necesitat îngrijiri medicale.

Agricultura este responsabila pentru 14-20% dintre gazele cu efect de seră emise la nivel global. O vită poate produce până la 500 de litri de astfel de gaze pe zi, prin flatulaţii şi eructaţii, în special amoniac şi metan, acesta din urmă fiind de 23 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon. Cantitatea mare de gaze eliberate în atmosferă a determinat autorităţile din Noua Zeelandă să introducă o „taxă pe flatulenţă”, în timp ce în Fresno, California, emisiile sunt convertite de biogaz.

Gazele cu efect de seră, în principal vaporii de apă, dioxidul de carbon, metanul şi ozonul, produc efectul cu acelaşi nume, care constă în absorbţia radiaţiilor termice de către gazele enumerate şi distribuirea lor către suprafaţa planetei. În lipsa acestor gaze, temperatura medie pe Pământ ar fi cu aproximativ 33 de grade Celsius mai scăzută decât în prezent. Activitatea omului, în special arderea combustibililor fosili, despăduririle şi dezvoltarea agriculturii au intensificat acest efect, cauzând încălzirea globală.

Sursa: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: