Trucuri naturale pentru albirea dinţilor

Cafeaua, ţigările, băuturile, dar şi alimentele colorate pătează smalţul dinţilor şi albul natural al danturii .
Iar, de cele mai multe ori, periajul regulat şi folosirea aţei dentare nu sunt suficiente pentru a ne păstra sănătatea orală la un nivel optim.
Şi cum un zâmbet frumos, cu dinţi albi şi sănătoşi ne conferă mai multă încredere în noi, îţi prezentăm 10 remedii naturale care albesc dinţii.
Sucul de lămâie

Zeama de lămâaie este una dintre cele mai populare metode de albire a dinţilor, deşi este o tehnică periculoasă. Motivul este acidul citric din fruct, care elimină calciul din smalţ, făcând dinţii vulnerabili şi predispuşi la deteriorare rapidă.
Peste zeama de lămâie se adaugă o cantitate de două ori mai mare de apă.

Merele

Pentru a avea un zâmbet alb şi sănătos mănâncă mere de câte ori ai ocazia. Aceste fructe sunt eficiente pentru curăţarea dinţilor, iar consumul lor nu poate fi decât unul benefic pentru sănătatea danturii.

Conopida

Conopida şi ţelina au un efect benefic în prevenirea bolilor dentare datorită aportului de vitamină C. De asemenea, conopida stimulează producţia de salivă şi previne formarea plăcii dentare.

Coajă de portocală

Ţine coaja de portocală cu interiorul spre tine şi acoperă-ţi dinţii cu ea. Freacă-i cu  partea albă a coajei de portocală înainte şi înapoi. Apoi clăteşte bine gura şi spală-te cu pastă de dinţi. Specialiştii susţin că acidul din aceasta îi va albi.

Coajă de banană

Albirea dinţilor cu coaja de banană este o metodă sigură şi sănătoasă, din moment ce aceasta este o sursă excelentă de minerale şi vitamine.
Freacă uşor dinţii cu interiorul coajei de banană, aproximativ 2 minute.

Busuioc

Usucă frunzele de busuioc şi apoi dă-le prin râşniţa de cafea până obţii o pudră. Această pudră o vei folosi pentru a-ţi peria dinţii.
Frunzele uscate de salvie vor fi folosite în acelaşi mod ca cele de busuioc. După folosire, spală bine dantura cu pastă de dinţi.

Bicarbonatul de sodiu

Se recomandă să te speli cu bicarbonat de sodiu pe dinţi, abia după ce i-ai periat cu pasta obişnuită.
Tot ce trebuie să faci este să îţi înmoi periuţa de dinţi în praful albicios, iar apoi, cu mişcări circulare, să îi cureţi.

Oţet de mere

Tot ce trebuie să faci este să-l diluezi cu apă şi să îţi clăteşti gura cu el. Apoi, nu uita să te speli neapărat pe dinţi. Desi, acidul poate îndepărta petele galbene, nu este recomandat să faci asta prea des, doarece poate poate dăuna smalţului.

Pătrunjelul

Pentru a-ţi curăţa dentiţia, dar şi pentru reîmprospătarea respiraţiei, mestecă trei-patru frunze de pătrunjel.

1 Comment »

  1. 1

    Pentru albirea dintilor acasa cu mijloace naturale se pot folosi si capsunile sau sarea de bucatarie, lemnul de frasin, sau…

    http://lucyvisinescu.wordpress.com/2012/10/26/metode-de-albire-dentara-acasa/


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: