Socotra, pădurea de arbori de tămâie

Tămâia

În antichitate, cu  2500 de ani înainte de Hristos, tămâia era căutată de egipteni pentru mumificarea faraonilor şi pentru ritualurile lor religioase, dar şi pentru efectul terapeutic (antiseptic, antibacterian, anestezic de putere medie)…

Mai apoi, cei trei Magi de la Răsărit au adus ca ofrandă Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu: aur (ca simbol al regalităţii, Iisus este Împăratul tuturor), tămâie (ca simbol al spiritualităţii, recunoscând faptul că Iisus a venit să schimbe lumea din punct de vedere spiritual) şi smirnă ( ca simbol al sacrificiului, Aceluia care avea să pătimească şi să moară şi apoi să învie pentru păcatele omenirii întregi…).
Tămâia a fost asociată aproape în toate marile religii ale lumii cu divinitatea, fumul acesteia ridicând rugaciunea spre cer. „ Să se indrepteze rugaciunea mea, ca tămâia înaintea ta” spune psalmistul (Psalmul 140), iar preotul spune:” tămaie iţi aducem Ție, Hristoase Dumnezeule, ca miros de bună mireasmă duhovnicească pe care primind-o altarul Tău cel mai de sus din ceruri, trimite-ne nouă darul preasfântului Tău Duh…”  Pentru creştini, tămâia este una dintre materiile fără de care nu se poate înfăprui oficierea serviciilor divine ( pâinea, vinul, apa, untdelemnul, Sfântul Mir, tămâia, lumina).

Cu 3000 de ani înainte de Hristos, unul dintre marile şi foarte profitabilele drumuri comerciale care legau pe uscat Asia, Africa şi Europa şi utilizau trei întinderi de ape ( Oceanul Indian, Marea Roşie şi Marea Mediterană)   a fost Drumul Tămâiei. Gloria acestuia a ţinut timp de cinci secole, între sec III î.H şi sec II d.H. Pe atunci, tămâia era evaluată în aur, ca urmare a cererii (mai ales a egiptenilor) niciodată acoperită de ofertă.

Aşa încât micuţa Insulă Socotra, aflată în Oceanul Indian, la 380 km distanţă către sud de Pensinula Arabică şi la 240 km distanţă est faţă de Cornul Africii, situată pe acest traseu comercial, a devenit unul dintre cei mai importanţi furnizori de tămâie din lume, mai ales datorită calităţii exceptionale a  tămâiei
recoltata de aici.

Pădurea de arbori de tămâie din Socotra

Pădurea de arbori de tămâie din Socotra poate fi considerată relicva vie a gloriei vechiului Drum al Tămâiei din Antichitate. Cea mai mare şi mai veche pădure de arbori de  tămâie din lume produce în continuare această răşină ( cu miros diferit în funcţie de specia şi vechimea fiecărui copac) , dar acum locuitorii din Socotra vând pe plan local şi la preţuri mici marfa lor, de cea mai buna calitate din lume.
Specia Boswellia Sacra este un arbore foios de dimensiuni medii (2 – 8 m înălţime), cu unul sau mai multe trunchiuri. Copacul acesta creşte abundent în Oman şi sudul Yemenului, în regiuni aride, în păduri rare sau individual pe pante abrupte, până la o altitudine de 1200 m, mai ales pe sol calcaros. Copacul începe să producă răşină la vârsta de 8 – 10 ani.

Răşina se extrage o dată pe lună, intre lunile iunie şi septembrie, printr-o incizie mică, superficială, pe trunchi sau pe ramuri sau prin indepărtarea unei părţi din coaja arborelui (care se exfoliază uşor). La momentul extragerii (colectare manuală), răşina aceasta este o substanţă lăptoasă (uneori de culoare roşie), care se coagulează în contact cu aerul, astfel producându-se ceea ce noi numim tămâie.
Pentru a trăi, arborele de tămâie are nevoie de câteva condiţii de mediu specifice: temperaturi între 15 – 32 grade Celsius (sub nici o forma sub limita de îngheţ), lumină de 7 – 8 ore pe zi (dar ca să germineze, seminţele au nevoie de o oarecare umbră, dată de norii trecători, umbra protectoare a tufişurilor din apropiere sau a stâncilor), umiditate suficientă pentru a menţine solul uşor umed, strat superficial de sol uşor alcalin, indiferent că este erodat sau nu, strat calcaros…

În Socotra, înmulţirea arborilor de tămâie se face natural, prin seminţe dispersate de vânt. Specia Boswellia Sacra Socotrana nu s-a putut aclimatiza in alta zonă geografică.

În Insula Socotra cresc opt specii diferite de arbori de tămâie, fiecare cu arealul său specific, ca şi cu caracteristicile sale de aspect, botanice sau de aromă a răşinei.

Întrucât, datorită poziţionării sale geografice, Insula Socotra a rămas „departe de lumea dezlanţuită” timp de 18 secole, putem spune că„descoperitorul” european al arborelui de tămâie din Socotra este Sir Isaac Bayley Balfour (1853 – 1922), botanistul european care a studiat această insulă în care a descoperit şi alte sute de plante endemice (care traiesc numai aici): arborele Sângele Dragonului (a cărui răşină, insularii o folosesc împotriva hemoragiilor şi a bolilor de sânge), Arborele Sticlă (butelcuţă), arborele cu castraveţi şi multe altele.

Revenind la  istorie şi legendă, fenicienii, cei care au organizat în antichitate rutile maritime din zonă,  susţineau că, cuibul legendarei Păsări Phoenix, cea care renaşte din propria ei cenuşă, era făcut din lemnul arborilor de tămâie şi mir şi era situat pe vârful Muntelui Haggeher, cel mai înalt munte al Insulei Socotra.

Chiar dacă nu am urcat  pe Muntele Haggeher în căutarea cuibului Păsării Phoenix, plimbarea la apusul soarelui în pădurea seculara de arbori de tămâie rămâne una dintre cele mai  plăcute experienţe de pelerin, descoperitor al diversităţii uimitoare a creaţiei Domnului pe Pământ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: