In Romania, un barbat dispare de sub ochii propriei familii si se intoarce in timp cu 200 de ani

Domnul D.C. s-a nascut la Sibiu in anul 1937. Inginer de profesie, are, dupa cum a afirmat „un adevarat cult pentru tot ceea ce este exact si concret”. Numai ca ceea ce i s-a intamplat in 1992 depaseste, dupa parerea sa, orice logica a realitatii. „Am ezitat destul de mult pana sa vin sa va povestesc totul, mai ales ca, de multe ori, ma intreb daca nu cumva a fost un vis, o inchipuire… Daca nevasta-mea si copiii nu ar fi ‘participat’ intr-un fel la toata povestea asta, cred ca as fi tacut din gura, de teama sa nu ma ia lumea drept nebun„, a spus D.C.

„Era in august 1992”, isi incepe D.C. relatarea, „si ma aflam cu familia la Medias. Mai aveam doua zile de concediu si, dupa ce vizitasem manastirile din Nordul Moldovei, hotarasem sa ne intoarcem acasa la Sibiu, facand un ocol. Am parcat masina langa parcul orasului, iar nevasta-mea si pustii, ca pusti le zic eu, dar unul are 22 si celalalt 24 de ani, au intrat pe o alee si s-au asezat pe o banca. Eu ramasesem sa incui masina, aveam de gand sa ma duc sa cumpar niste vederi, ca sa le scriem rudelor. De unde eram, ii vedeam foarte clar stand acolo, pe banca. Am incuiat, am verificat  toate usile si portbagajul si i-am facut semn cu mana nevesti-mii ca ma duc. Am facut doi pasi, cautandu-ma prin buzunare, dar n-aveam niciun fel de marunt; m-am gandit sa ma intorc si sa-i cer Doinei, sotia mea, ba chiar m-am rasucit in loc, dar n-as putea sa va spun de ce am renuntat la idee. Am pornit-o pe strada pe care venisem, vazusem eu acolo din masina o librarie, numai ca nu mai recunosteam nimic… Era o straduta ingusta, atat de ingusta incat eram sigur ca nu putusem sa trec cu masina pe acolo… M-am intors si m-am uitat, dar in spatele meu, cam la zece de metri mi-am vazut masina… Era clar ca pe acolo ajunsesem la parc… N-am dat atentie, mi-am zis ca e o simpla iluzie optica, si am inceput sa ma uit in jur… Îmi placea straduta aia, avea un aer vechi, medieval, cu case cu pereti de lemn… Vedeam chiar, trecand pe langa mine, femei cu rochii si sorturi lungi, cu bonete pe cap, ca intr-un film… Barbatii aveau pantaloni pana sub genunchi si haine lungi cu fireturi… Nu stiu de ce am avut in cap ca probabil se toarna vreun film si ca eu trebuie sa fiu cel putin ciudat cu hainele mele moderne, mai ales ca, pe caldurile alea, eram si in pantaloni scurti si in maiou… Îmi placea atmosfera aia veche, chiar zambeam in sinea mea, intrebandu-ma ce film ar reusi sa redea exact acea idee a vietii de acum doua sute de ani. Pe la jumatatea stradutei am vazut ceva ce semana cu o pravalie unde se vand de toate, si carnati, si cani masive de argint si peste si cerneala, cam cum imi imaginasem deja ca va fi, vazand totul in jurul meu. Înauntru era doar un baietas de vreo 11 ani, cu o sapca mare pe cap, un sort soios, cu mainile inrosite si pline de bataturi… L-am intrebat de vederi, desi imi dadeam seama, oarecum razand in mine ca nu aveau ce cauta acolo, in decorul acela de film… Pustiul s-a uitat la mine de parca i-as fi vorbit de navele spatiale si, cand i-am mimat gestul de a scrie, a scos dintr-un raft niste fasii de hartie foarte subtiri, un fel de pergament si mi le-a intins… I-am dat o suta de lei, am observat ca se uita foarte atent la ea, de parca nu mai vazuse niciodata asa ceva, apoi a bagat-o in sertar… M-am intors pe aceeasi straduta, de aceasta data pustie, si de-abia asteptam sa-i povestesc nevesti-mii… I-am gasit pe toti extrem de ingrijorati, plangand…”

Sotia domnului D.C. se infioara si acum amintindu-si strania intamplare: „Il urmaream cu privirea pe sotul meu, de acolo de pe banca unde ma asezasem cu copiii. L-am vazut incuind masina, a mers cred, vreo cativa metri, apoi a disparut de parca n-ar fi fost niciodata in locul acela… Am simtit ca innebunim de spaima, am alergat si eu si baietii sa vedem ce s-a intamplat, dar acolo unde il vazusem noi ultima oara, pe asfalt nu era decat un cerc galbui cu diametrul cam de trei metri, de parca un abur de culoarea aia ciudata se ridicase din asfalt!… Nu mai stiam ce sa facem, eu incepusem sa plang si sa-l strig pe sotul meu si imi dadeam seama ca desi erau si ei ingrijorati, baietii se straduiau sa-si mentina calmul ca sa ma linisteasca pe mine… Am vrut sa anunt politia, dar cel mai mare mi-a spus ca mai bine sa asteptam putin, sa vedem ce se intampla, ca ce-or sa zica politistii cand o sa le spunem ca un om in toata firea a disparut brusc de sub ochii nostri, de parca l-au rapit extraterestrii! Sa nu ma intrebati ce-a fost in sufletul meu in acea jumatate de ora pana s-a intors barbatu-meu, ce griji si ganduri mi-am facut, iar el, cand a aparut parea asa de vesel ca nu mai stiam ce sa cred…”

Oftand domnul D.C. isi continua relatarea: „Mi-au povestit si mie ce se intamplase, adica ce vazusera ei, cum disparusem eu chiar de sub ochii lor si de-abia atunci mi-a venit in cap ca poate am innebunit… Cand le-am spus ce patisem, pe unde fusesem, s-au uitat foarte ciudat la mine, de parca ei, propria mea familie, credeau ca nu mai sunt in toate mintile… De-abia cand le-am aratat si lor hartia pe care o cumparasem m-am uitat si eu mai atent la ea… Era atat de subtire de parca statea sa-mi pocneasca intre degete… Ca sa-i conving le-am zis sa vina cu mine sa le arat si lor… Numai ca, culmea culmilor, aceeasi strada arata cu totul altfel acum! Era o strada obisnuita din zilele noastre, cu blocuri, cu alimentare, ba chiar si libraria unde vrusesem initial sa ajung… Am intrat, ai mei se uitau la mine parca infricosati, am incercat sa nu-i iau in seama si m-am apropiat de vanzatoare, o tinerica… Cand i-am aratat hartia si am intrebat-o daca au asa ceva de vanzare, s-a strambat la mine si m-a luat peste picior: ‘Asemenea hartie cred ca se facea acum 200 de ani… De unde o aveti, e mostenire de familie?’ Nu mai stiu ce a fost, am lesinat acolo… M-au dus ai mei la masina, mi-au dat un Rudotel si, pana la Sibiu am dormit neintors… Cand m-am trezit, m-am gandit ca visasem, dar daca n-as fi avut hartia aia…”

Nu va mai spun ca am fost ca nebun… De atunci m-am dus cred ca de cinci ori la Medias, l-am batut in lung si in lat, am ajuns sa cunosc orasul acela mai bine decat Sibiul unde m-am nascut si locuiesc, dar n-am dat de strada cu pricina… De curand am rascolit toate hartoagele din biblioteca orasului si am dat de o schita a unei strazi care arata exact ca cea pe care trecusem eu… Numai ca strada respectiva existase pana in anul 1780, cand fusese mistuita de un incendiu!… Tot in documentele acelea scria ca nu scapasera cu viata decat trei dintre locuitorii strazii respective!… Spuneti-mi sunt eu nebun? Cum as fi putut eu sa trec, in 1992, pe o strada care nu mai exista din 1780? Cum se poate explica asta?…”

Dl. Radu F., medic, membru al Societatii Romane de Parapsihologie, a avut amabilitatea sa incerce o explicatie a ciudatului fenomen. „Asemenea lucruri  s-au mai intamplat, se cunosc chiar cateva cazuri celebre de oameni care s-au intors in timp… In terminologia noastra, astfel de treceri se numesc ‘capcanele timpului’. De altfel, explicatii logice nu exista pentru asta, singurul lucru pe care mi-as permite sa-l afirm ar fi ca subiectii unor astfel de intamplari, au o predispozitie naturala pentru asemenea intoarceri in timp, predispozitii existente si palpabile numai la nivelul subconstientului…

Chiar daca pare o intamplare, hai sa-i zic de domeniul science-fiction-ului, si aceasta pentru ca cei mai multi dintre noi refuzam sa credem ca Natura ne-ar permite sa pasim in alt timp, in alte epoci, eu continui sa cred ca acest lucru este cu putinta… Într-o zi, cred ca stiinta va fi capabila sa ofere o explicatie pentru asemenea fenomene sau cel putin va incerca, oferindu-le un nume adecvat, o categorie… De indata ce botezi ceva intr-un anumit fel, acest ‘botez’ devine un substitut pentru fenomenul in sine… Se va ajunge, cu certitudine, intr-o zi la cunoasterea reala a tuturor secretelor timpului si la intelegerea lor.”

Sursa:efemeride.ro

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: