Descoperire în Turcia.Istoria Ortodoxiei ar putea fi rescrisă.

Arheologii turci au făcut o descoperire de excepţie în regiunea Cappadociei. Este vorba de o biserică, ale cărei fresce descriu scene biblice nemaiîntâlnite până acum.

Lăcaşul de cult a fost scos la lumină în timpul excavaţiilor făcute în oraşul Nevşehir. Aici, specialiştii au descoperit o aşezare subterană, pe care au inclus-o într-un proiect de cercetare denumit Nevşehir Castle Urban Transformation.  Biserica identificată a fost săpată în piatră şi se află poziţionată în incinta unei fortificaţii, care ocupă o suprafaţă de circa 360.000 de metri pătraţi, echivalentul a 11 cartiere din zona centrală a oraşului Nevşehir.

Primarul Hasan Ünver a declarat că frescele descoperite în interiorul templului de rugăciune îl înfăţişează pe Iisus Hristos urcând la cer, dar şi Uciderea sufletelor păcătoase. „Ştim că astfel de picturi nu au mai fost descoperite până acum. Studiile preliminare au arătat că biserica a fost construită în secolul al V-lea, fiind, până în momentul de faţă, cea mai mare dintre bazilicile istorice pe care le-am găsit în Capaddocia. Biserica a fost construită în spaţiul subteran, fapt pentru care frescele s-au păstrat într-o stare destul de bună”, a menţionat edilul turc.

Cercetătorii susţin că frescele descoperite sunt unice în lumea creştin-ortodoxă. Printre reprezentări se numără peştele care cade din mână lui Iisus Hristos, Înălţarea Domnului şi Uciderea sufletelor păcătoase. Specialiştii speră ca, în momentul în care excavaţiile vor fi finalizate, iar situl va fi pregătiti pentru vizitare, Cappadocia îşi va mări reputaţia de centru de pelerinaj al Ortodoxiei.

Arheologul Semih İstanbulluoğlu, liderul echipei de cercetare, a declarat că o parte din zidurile bisericii s-au dărâmat, în momentul în care apa infiltrată în sol le-a slăbit structura. Mai mult decât atât, biserica s-a conservat într-un mediu închis, fapt pentru care extragerea frescelor trebuia făcută cu foarte mare atenţie, pentru ca acestea să nu se fărâmiţeze.

„Până în momentul de faţă, doar câteva picturi au fost descoperite. Credem că multe altele vor fi scoase la lumină, pe parcurs ce pământul este îndepărtat de pe pereţii bisericii. Printre reprezentările din frescele paleocreştine identificate se numără Crucificarea lui Iisus, dar şi Înălţarea la Cer. Alte picturi îi înfăţişează pe cei 12 apostoli sau pe profeţii Moise şi Elisei”, a afirmat specialistul turc.

Sursa: hurriyetdailynews.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: