Înălţarea Domnului

Mai 23, 2017

Joi, 25 mai este sărbătorită Înălțarea Domnului. Biserica Ortodoxă prăznuieşte Înălţarea Domnului la 40 de zile după Înviere, în Joia din cea de-a patra săptămâna după Paşti.
În această zi, Mântuitorul Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte şi Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a două venire a lui Hristos, şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.
Tradiţii la Înălțarea Domnului
Se înroşesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paşti, iar salutul este „Hristos s-a înălţat! – Adevarat s-a înălţat!”.
În unele zone ale tarii, se leaga frunze de nuc peste brau, pentru ca Mantuitorul le-ar fi purtat in momentul Inaltarii. In alte zone, fetele si feciorii se duc in padure sa culeaga frunze de alun cu care fac vraji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tamaduitoare. Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Pasti pana la Inaltare, iar cei care mor in aceasta perioada nu mai trec prin Judecata de Apoi si ajung direct in Rai.
Tot în această zi se fac pomeni si se impart pentru morti, in special branza, ceapa verde, paine calda si rachiu. Casele si mormintele se impodobesc, in unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean.
Femeile nu imprumuta sare si nu dau foc din casa, pentru ca altfel toata casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smantana.
Potrivit cărţii biblice „Faptele Apostolilor”, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt.
În popor, Înălțarea Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate. De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.
La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.
În anumite zone se ţin Moşii de Ispas, iar casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii.

Sursa: AMPress

SPRE RECUNOSTINŢĂ ŞI ADUCERE AMINTE !

Mai 15, 2017

Motto: Celor ce şi-au servit cu credinţă patria, dar au fost lipsiţi de recunoştinţa ei

„Din ordinul meu şi pe a mea răspundere, deschideţi focul!”

La 23 august 1939, împăraţii Răsăritului şi Apusului şi-au dat mâna încheind, prin intermediul miniştrilor lor de externe, Molotov şi Ribbentrop, un „pact de neagresiune” care prevedea, în secret, împărţirea Europei. Unul (Adolf Hitler) îşi adjudeca, în numele „uniunii europene” naţional-socialiste, partea occidentală şi centrală a continentului, celălalt (I.V. Stalin), în numele „uniunii europene” comuniste, Răsăritul şi partea central-răsăriteană. O frontieră a ruşinii brăzda harta Lumii Vechii, de la Nord spre Sud, smulgând Finlandei regiunile estice, desfiinţând Ţările Baltice, împărţind Polonia în două şi pulverizând România Mare. Ruşii pretindeau nordul şi estul Moldovei, arbitrar denumite de „hoţii de pământuri” ai veacurilor precedente „Bucovina” (în 1786) şi „Basarabia” (în 1807), urmând să dispună, în favoarea satelitului lor, Bulgaria, şi de Dobrogea, iar germanii, interesaţi de petrolul românesc, dar şi de menţinerea în Axă a celui ce se declarase primul „fascist” al lumii postbelice, bătrânul amiral de Bálaton, Miklos Horthy aveau libertatea de a decide în privinţa restului. Urmare a trocului de popoare din august 1939, în prima jumătate a lunii septembrie 1940, Polonia a fost invadată de armatele nazisto-sovietice, Finlanda şi Ţările Baltice cotropite de ruşi. Marea Britanie şi Franţa au declarat război celor doi agresori pe care Societatea Naţiunilor i-a condamnat. În aceste condiţii, România a primit notele ultimative din 26 şi 27/28 iunie 1940 şi sub presiunea Germaniei, regele Carol al II-lea (1930-1940) şi miniştrii săi au cedat.

Pentru armata română a început umilinţa retragerii fără un foc de armă de la hotarele întemeiate de Muşatini şi, în acelaşi timp, calvarul. Pentru că bandele de cazaci şi trupele regulate ale „Armatei Roşii” nu au respectat nici măcar termenul de 4 zile, impus de Moscova, hărţuind trenurile regimentare, batjocorind, în scopul provocării, ofiţerii şi trupa. Şi nu au respectat nici măcar noua linie de frontieră impusă tot de Moscova, depăşind-o şi înaintând pas cu pas în adâncimea teritoriului. Aşa a căzut, în Nord, Herţa şi invadatorul şi-a început înaintarea spre Putna şi Suceava, localităţile-simbol ale mândriei şi vitejiei de odinioară ale românilor, în epoca marelui Ştefan.

De nestăvilit, pentru că la Bucureşti îşi făcuse loc deruta, frica şi trădarea! Regele nu a îndrăznit să reacţioneze, guvernul nici atât, astfel că, de la ministrul de război nevenind nici un ordin, Divizia 7 a generalului Stavrat şi-a continuat retragerea spre nicăieri. Unde s-ar fi oprit invadatorii, stimulaţi de obedienţa generalilor, de trădarea oştirii române de către elita politică, numai Dumnezeu ştie! Din fericire pentru un popor în al cărui cod genetic este înscrisă supravieţuirea, în astfel de momente apar Eroii! Adevăraţii eroi, cei cărora le datorăm parte din însăşi fiinţa noastră, cei care-şi fac mai mult decât datoria, dovedind că şi românii pot supune voinţei lor vremurile, dar care nu pătrund în cartea de aur a istoriei neamului pentru că impostura şi ticăloşia, neputând suferii comparaţia, fac tot ce pot spre a le arunca numele în uitare! Curajul lor fără egal rămâne să fie povestit urmaşilor de către martori, dacă aceştia au şansa să supravieţuiască.

Un astfel de erou a fost atunci maiorul Valeriu Carp, comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care şi-a asumat o răspundere pe care nici comandanţii regimentului şi diviziei, ministrul de război, guvernul şi regele nu au îndrăznit să şi-o asume.

Aflat în ariergardă, a lăsat regimentul să-şi continue ruşinoasa retragere şi, cu de la sine putere, a ordonat ofiţerilor batalionului său:

„De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeţi la unităţi, organizaţi-vă poziţii de apărare şi, dacă ruşii mai înaintează un pas, DIN ORDINUL MEU ŞI PE A MEA RĂSPUNDERE, deschide-ţi focul!”

Astfel, „mareea roşie” a fost oprită cu foc pe aliniamentul care a devenit, în Nord, graniţa României, aliniamentul

Valeriu Carp. Incidentul odată produs, ameninţând să se transforme în scandal internaţional, ruşii au trebuit să cedeze. Un ofiţer oarecare, un comandant de batalion, a decis astfel, în locul politicienilor şi capilor armatei, oferindu-ne o frontieră şi scăpându-ne de ruşinea de a vizita astăzi, cu paşaport, mormântul lui Ştefan cel Mare! Pentru curajul său maiorul Valeriu Carp a fost declarat de sovietici şi a rămas până astăzi… criminal de război!

I s-a atribuit vina de a fi judecat ulterior, condamnat şi executat, în conformitate cu legea marţială, două duzini de cetăţeni români trădători, care i-au întâmpinat cu pâine şi sare pe invadatori, au atacat trupele române, acţionând ca o coloană a V-a sovietică. Din nenorocire făceau parte din categoria „supraoamenilor”, a adepţilor unei anumite religii care le permite să se considere mai oameni decât oamenii ( chiar și în zilele noastre!). Nimic nou sub soare! Vlad Ţepeş a executat 341 de catolici şi a rămas până astăzi simbolul Satanei. Gabriel Bethlen şi Ştefan cel Mare au tras în ţeapă mii de români ortodocşi, în Transilvania şi Muntenia şi, ultimul, zeci de mii de tătari şi nimeni nu s-a sesizat, dovadă că, în ochii unora, nu suntem toţi egali în faţa lui Dumnezeu!

Cei care l-au acuzat pe maiorul Carp de moartea agenţilor lor sunt aceiaşi cu cei care, chiar în acele zile, au atras, sub pretextul acordării dreptului de strămutare în România, populaţia străvechilor sate româneşti de pe Siret şi Siveţel (Tărăşeni, Suceveni, Bănila, Poiana Mare, Boian, Igeşti, Cireş, Adâncata, Hliboca, Volcineţ, Crasna, Ciudei, Sinăuţii Vechi, Bahrineşti etc.) la Fântâna Albă (Belaia Kriniţa) şi i-au masacrat fără milă. Dar ce contează, în cumpăna justiţiei lumii „civilizate”, 15.000 de români, populaţie civilă, bărbaţi tineri şi bătrâni, femei, copii, ucişi pentru singura vină de a se fi născut români, pe pământul strămoşilor lor, în comparaţie cu 20-25 de terorişti „aleşi”, reprezentanţi ai Dumnezeului-BAN? Exonerat de răspundere de Conducătorul României şi el recomandat încă memoriei colective drept „fascist” şi „criminal de război”, pentru vina de a fi încercat să ne apere „sărăcia şi nevoile şi neamul”, maiorul Valeriu Carp a avut şansa pe care o au numai eroii autentici – aceea de a cădea în luptă pentru patria sa, în iulie 1944, la Paşcani. Neputându-se răzbuna pe trupul său, neputându-l executa sau târî prin gulag-uri pe cel ce le interzisese, prin gestul eroic de a nu se conforma ordinelor primite, înaintarea în adâncimea teritoriului românesc, bolşevicii s-au răzbunat pe amintirea sa. Pentru 55 de ani, Valeriu Carp a fost aruncat în uitare! Şi ar fi fost poate, asemeni multor eroi autentici, definitiv şters din memoria colectivă a neamului său, intoxicat cu „eroi” de teapa unui Filimou Sârbu, I.M. Pacepa sau Mircea Răceanu, dacă un bătrân şi suferind veteran de război, astăzi în vârstă de 86 de ani, pe vremea aceea tânăr locotenent, în subordinea maiorului Valeriu Carp, nu şi-ar fi adunat ultimele puteri, pentru a-şi aşterne pe hârtie, amintirile, în folosul generaţiilor tinere, născute spre neşansa lor în minciună, hrănite cu iluzii şi promisiuni deşarte de adepţii lui Iuda. În ianuarie 1999, colonelul(r) Ioan Ambrosă îşi publica parţial memoriile la Editura „Fiat Lux”, unul dintre punctele forte ale lucrării sale – „Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul” – fiind relatarea odiseei maiorului Valeriu Carp. Ca „Motto”, bătrânul cavaler ne transmite în cuvinte simple o constatare tulburătoare, care se constituie într-un adevăr de un cumplit tragism pentru militarii români ai tuturor timpurilor: „Celor ce şi-au servit cu credinţă patria, dar au fost lipsiţi de recunoştinţa ei”. Iată de ce, tocmai pentru a repara această nedreptate într-un caz concret, cu valoare de simbol pentru toţi aceia care mai simt româneşte, am scris aceste rânduri, în atenţia colegilor de generaţie şi a camarazilor de front ai maiorului Valeriu Carp. „Asociaţia Naţională Cultul Eroilor” are datoria de onoare de a face postum dreptate, în pofida a ceea ce ar putea spune diverşi senatori din SUA, CSI, Insulele Capului Verde sau Bangladesh, în cazul Valeriu Carp! Armata română îşi va recăpăta demnitatea pe care i-au terfelit-o elita politică în vara anului 1940 şi nu numai, abia atunci când singurul militar şi român care a avut curajul să-şi asume în acele clipe de cumpănă, răspunderea unei decizii româneşti îşi va primi locul pe care-l merită, în galeria eroilor autentici ai neamului! Abia atunci când bustul maiorului Valeriu Carp va străjui hotarul pe care el l-a fixat şi apărat, pentru NOI, cei de astăzi, împotrivindu-se, ca David lui Goliat, celui mai cumplit flagel al secolului XX!

Avionul si ciobanul

Mai 8, 2017
Un nou tip de avion se prăbuseste la zborul de  încercare, cutiile negre  sunt furate, nimeni nu poate trage nicio concluzie asupra catastrofei. 
La inspectia Ministerului Apărării, singurul martor ocular este badea Ion, un cioban care se uita cu privire tâmpă, de analfabet… 
– Spune baciule, îl intreabă un colonel, cam ce-ai  observat? 
– Apăi, domnule dragă o harabaie zbura, când numa’ ce o  pălălaie s-o aprins, no si unde nu s-o tipat harabaia în gios. 
– Baciule, nu inteleg nimic din ce-mi povestesti, fii te rog mai clar! 
– Pai bine, domnule draga, de ce nu spui asa? Ieri, la orele 14.00, un bombardier de tip Stealth, V5, generatia 2016, gresind unghiul de incidenta cu cel de asezare, a intrat intr-o vrie incontrolabila. In acest context a pierdut ireversibil altitudine, astfel incat s-a produs acest regretabil eveniment. 
– Baciule, m-ai spart! spune colonelul, de unde stii termenii astia??? 
– D’apai cand eu eram comandant de escadrila, matale erai cioban… ca mine, acum. Apoi, matale ai intrat in politica. La noi s-au facut restructurari. Inainte, tu cioban, eu colonel; acum tu colonel, eu cioban. 
De asta pica avioanele ca mustele, sefule…

„Curajos ca cioara-n par”

Mai 5, 2017

Putin cunoscut este episodul istoric in care Vlad Tepes  a vrut sa-i angajeze pe robii tigani in randul corpurilor sale de oaste. In fata amenintarii otomane, din lipsa de oameni si resurse, Vlad Tepes a ridicat intotdeauna o armata mica, insuficienta. In cautare de osteni noi, crancenul voievod a apelat la satrele de tigani-robi, detinute de boieri si manastiri, promitandu-le romilor dezrobirea, daca vor alege sa lupte alaturi de el contra turcilor. Entuziasmati la inceput, tiganii au acceptat pe loc. Grupul de tigani a primit astfel haine si arme, devenind un nou corp in armata valaha. Tiganii si-au ales chiar un stindard de batalie sub forma unei sulite in care au infipt o cioara. Laudarosi si tinand sa-l impresioneze pe voievod cu bravura lor, tiganii au cerut chiar sa fie asezati in linia intai, fiind astfel primii care aveau sa se infrunte cu turcii. Vlad le-a ascultat cererea. Episodul care a urmat este hilar si burlesc in egala masura.

In fata armatei turcesti care se apropia incet si metodic, tiganii au inceput sa-i batjocoreasca si sa-i ameninte pe turci. Pe masura ce trupele ienicerilor se apropiau in zgomot crescand de tobe, meterhanele si timvale, tiganilor a inceput sa le se faca frica. Nimic anormal. Tiganii erau de generatii intregi fierari, mestesugari si argati. Nu cunosteau stiinta armelor, nici nu experimentasera puternicul impact psihologic pe care il aveau cruntii ieniceri. Armate mult mai galonate si titrate, alcatuite din cavaleri occidentali incercati, au dat cinstea pe rusine, fugind din fata eficientei masini de razboi turcesti. Odata ce valurile de ieniceri au ingustat orizontul, tiganii au intrat in groaza mortii, aruncand armele pentru a-si inlesni fuga. Astfel, inainte de lupta propriu-zisa, tiganii au parasit in graba campul de lupta, tipand si alergand dezordonat in rasetele ostirii valahe. Doar sulita lor cu cioara in varf a ramas infipta in locul unde fusese „regimentul tuciuriu”. De atunci, a ramas vechea zicala romaneasca „Curajos ca cioara-n par”.

 

Sursa: descopera.ro

Pluralul următoarelor substantive trebuie reţinut în mod corect

Mai 3, 2017

Aragaz – la plural spunem aragaze şi nu aragazuri, aşa cum întâlnim frecvent.

Monedă – la plural monede, nu monezi

Chibrit – la plural chibrituri, nu chibrite

Furtună – la plural furtuni, nu furtune

Barem– la plural bareme, nu baremuri

Remarcă– la plural remarci, nu remarce

Albuş – la plural albuşuri, nu albuşe

Drajeu– la plural drajeuri, nu drajee

Pârâu– la plural pâraie, nu pârâuri

Mormânt– la plural morminte, nu mormânturi

Colonel – la plural colonei, nu coloneli

Festival– la plural festivaluri, nu festivale

Chitară – la plural chitare, nu chitări

Refren – la plural refrene, nu refrenuri

Bairam – la plural bairamuri, nu bairame

Boschet – la plural boschete, nu boscheţi

Furtun – la plural furtunuri, nu furtune

Hotel – la plural hoteluri, nu hotele

Sindrom –  la plural sindroame, nu sindromuri

Faşă – la plural feşe, nu faşe

Ce vrea de fapt femeia?

Aprilie 20, 2017

Un imparat a prins un tanar supus care vana pe domeniul lui. L-a aruncat in temnita si i-a spus ca-l va elibera daca va raspunde la intrebarea: 

Ce vrea de fapt femeia?

Tanarul si-a chemat si a intrebat mama, sora, verisoara, vecina, dar nici una n-a putut sa dea un raspuns corect. In fine a chemat si o vrajitoare batrana si urata. Aceasta i-a promis ca-i spune raspunsul corect cu conditia ca dupa ce va fi eliberat sa o ia de sotie.
Neavand alta solutie tanarul a acceptat. 

Raspunsul dezvaluit de vrajitoare a fost: 

-Femeia, de fapt, doreste sa fie stapana propriei sale vieti! 
Imparatul l-a eliberat imediat.
A urmat nunta si noaptea nuntii.Insa nu mica i-a fost mirarea cand in pat a gasit o fata tanara si deosebit de frumoasa care i-a spus:
-Pentru ca te-ai tinut de cuvant jumatate de zi voi fi batrana si urata iar calalata jumatate voi fi ca acum. Urmeaza ca tu sa alegi in care jumatate de zi sa fiu tanara si in care sa fiu batrana.

Tanarul cazu pe ganduri: sa rada toti de el vazandu-l cu o batrana si urata iar noaptea sa petreaca cele mai placute clipe alaturi de o tanara fermecatoare sau sa se plimbe pe ziua cu cea mai frumoasa fata printre oameni iar noaptea… In cele din urma tanarul i-a spus sa aleaga ea cum crede ca e mai bine. 

Imediat a venit si raspunsul: 
-Voi fi tot timpul tanara si frumoasa pentru ca am gasit barbatul care mi-a dat libertatea de a fi stapana pe propria viata.
Morala :
Nu conteaza daca o femeie e frumoasa sau urata, in fond, fiecare e o vrajitoare!

HRISTOS A INVIAT!

Aprilie 16, 2017

13100886_1021774967914447_7335975090753026338_n13138962_1599171237066822_6963394677038186693_n

PROHODUL Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos

Aprilie 14, 2017

Starea întâi

1. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,

Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă,

Şi cum şezi în mormânt?

Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti

Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?

3. Te mărim pe Tine,

Iisuse Doamne,

Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,

Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4. Cel ce-ai pus pământul

Cu măsuri, Hristoase,

Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,

Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu,

Împărat a toate,

De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu?

Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate

Mort se vede acum

Şi deşertătorul gropilor celor morţi

Se încuie-n groapă nouă ca un om.

7. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut

Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,

Ca un răufăcător

Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi

Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul

Decât oamenii toţi,

Ca un om se vede mort şi fără de chip,

Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

10. Iadul cum va răbda

Intrarea Ta, Doamne,

Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,

De-a luminii Tale fulgere orbind?

11. Dulcea mea lumină

Şi mântuitoare,

Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?

O, răbdare de nespus şi negrăit !

12. Nici lumea de duhuri

Nu pricepe, Doamne,

Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti

Taina îngropării Tale, neştiind.

13. O, minuni străine !

O, ce lucruri nouă !

Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,

Îngropat de mâinile lui Iosif.

14. În mormânt ai apus,

Dar de-al Tatălui sân

Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.

Acest lucru e străin şi nefiresc !

15. Întreaga făptură

Recunoaşte-n Tine:

Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,

Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu!

16. Tu-n mormânt fiind pus

Ziditor Hristoase,

Temelia iadului s-a cutremurat

Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.

17. Cela ce în palmă

Tot pământul ţine.

Sub pământ acum cu trupul Se află mort,

Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

18. Din stricare, Doamne,

Viaţa mea o ridici;

Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât

Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic,

Se ascunde acum

Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului

Şi din iad goneşte întunericul.

20. Mulţimea de oştiri,

Cea duhovnicească,

Împreună cu Iosif şi Nicodim

Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

21. Murind Tu de voie,

În mormânt ai fost pus;

Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,

De amara mea greşeală m-ai scăpat.

22. S-a schimbat făptura

Prin a Tale patimi,

Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt,

Ţiitor a toate cunoscându-Te.

23. Luând în pântece

A vieţii Piatră,

Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat

Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-au pus,

Înnoind, Hristoase,

Firea oamenilor, prin învierea Ta,

După cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pământ ai venit,

Pe Adam să-l mântui.

Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât;

Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

26. Pământul de frică

S-a mişcat, Cuvinte,

Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,

Apunând a Ta lumină sub pământ.

27. Ca un om, ai murit

De-a Ta voie, Doamne;

Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat

Şi din întunericul păcatelor.

28. Vărsând râu de lacrimi

Peste Tine, Doamne,

Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:

„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu?”

29. Ca grăuntul de grâu,

Ce-ncolţeşte-n pământ,

Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,

Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

30. Sub pământ Te-ai ascuns

Ca un soare, acum,

Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;

Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !

31. Cum ascunde luna

Faţa sa de soare,

Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,

Cel ce prin trupească moarte ai apus.

32. Iisus, Viaţa,

Gustând moartea acum,

Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit

Şi viaţa tuturor le-a dăruit.

33. Pe întâiul Adam,

Prin păcat omorât,

La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,

Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

34. Cereştile cete,

Mort întins, pentru noi,

Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat

Şi cu aripile s-au acoperit.

35. Pogorându-Te mort,

De pe lemn, Cuvinte,

Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;

Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !

36. Bucurie, Doamne,

Fiind îngerilor,

Întristare lor acum le-ai pricinuit,

Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

37. Suind Tu pe cruce,

Împreună-ai suit

Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,

Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.

38. Ca un leu, Tu Doamne,

Adormind cu trupul,

Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,

Lepădând şi bătrâneţea trupului.

39. Cela ce din coasta

Lui Adam cel dintâi

Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns

Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

40. Se-njunghia-n taină

Mai-nainte mielul,

Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,

Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.

41. Cine dar va spune

Chipul groaznic şi nou?

Cel ce stăpâneşte toate făpturile

Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima,

Au strigat îngerii:

„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii

Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu?”

43. Din coasta Ta, Doamne,

Cea însuliţată,

Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,

Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

44. Răstignit pe cruce,

Ai chemat pe oameni,

Iar curată coasta Ta împungându-se,

Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios

Te găteşte-ngrozit

Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,

De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

46. Sub pământ, de voie,

Pogorând ca un mort,

Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer

Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

47. Deşi Te-ai văzut mort,

Dar eşti viu Dumnezeu

Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,

Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

48. Deşi Te-ai văzut mort,

Dar eşti viu Dumnezeu

Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,

Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. O, ce bucurie,

Ce dulceaţă multă,

A fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad,

Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

50. Îngroparea-Ţi laud,

Patimilor mă-nchin;

Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,

Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne,

Sabie-au ascuţit

Şi-a puternicului sabie s-a tocit,

Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

52. Văzând mieluşeaua

Pe-al său Miel înjunghiat,

Doborâtă de dureri striga şi-ndemna

Ca şi turma să se tânguie cu ea.

53. În mormânt de Te-ngropi,

Şi în iad de pogori,

Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat

Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,

Pogorând sub pământ,

Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat

Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

55. Unul din Treime,

Cu trupul, pentru noi,

Defăimată moarte rabdă, binevoind;

Se cutremură şi soare şi pământ.

56. Urmaşii lui Iuda,

Din izvor adăpaţi

Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,

În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

57. Ca un vinovat, stă

Cel Preadrept la Pilat

Şi la moartea cea nedreaptă e osândit

Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.

58. Îngâmfat Israil,

Ucigaşe popor !

Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,

Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti?

59. Plăsmuind pe Adam

Din pământ, cu mâna,

Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup

Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

60. Ascultând, Cuvinte,

De al Tău Părinte,

Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorât,

Înviind tot neamul muritorilor.

61. „Vai, Lumina lumii !

Vai, a mea Lumină !

O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !”

Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

62. Pizmăreţ popor,

Ucigaş blestemat !

Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,

De mahrama şi de giulgiurile Lui.

63. Vino, necurate,

Ucigaş ucenic,

Şi pricina răutăţii arată-mi-o:

Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi?

64. Iubitor de oameni

Te prefaci, nebune,

Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,

Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

65. Cu ce preţ ai vândut

Sfântul Mir cel ceresc?

Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat?

Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !

66. De iubeşti pe săraci,

Şi mâhnit eşti de mir

Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,

Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi?

67. „O, Cuvinte, Doamne,

A mea bucurie,

Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda?

Mi se rupe inima ca unei maici”.

68. „Cine-mi va da lacrimi

Şi izvor nesecat,

Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu?”

A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69. O, munţi şi vâlcele

Şi mulţimi de oameni,

Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi

Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !

70. „Când am să Te mai vad,

Veşnică Lumină,

Bucuria şi dulceaţa sufletului?”,

A strigat Fecioara, tânguindu-se.

71. Deşi ca o piatră,

Tare şi tăioasă,

Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât

Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

72. Ca dintr-o fântână,

Din îndoitul râu,

Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm

Şi viaţa veşnică o moştenim.

73. Voind Tu, Cuvinte,

În mormânt Te-ai văzut;

Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,

Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

74. Te cântăm, Cuvinte,

Doamne al tuturor,

Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt

Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.

75. Fericimu-Te toţi,

Maica lui Dumnezeu,

Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim

A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

76. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti

Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Starea a doua

1. Cuvine-se, dar,

Să cădem Ia Tine, Ziditorul,

Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,

Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

2. Cuvine-se, dar,

Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,

Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,

Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.

3. Soarele-a apus

Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,

Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,

Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor

În mormânt dormind, Hristoase Doamne,

Din cel greu somn al păcatului ai sculat

Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei

Te-am născut Fiu, fără de durere;

Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,

Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

6. Sus văzându-Te,

De Părinte nedespărţit, Doamne,

Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,

Serafimii s-au înfricoşat acum.

7. Răstignindu-Te,

S-a rupt tâmpla templului prin mijloc

Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,

Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn

A făcut la început pământul,

Azi apune sub pământ, ca un muritor;

Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !

9. Sub pământ apui

Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,

Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,

Cu puterea Ta atotputernică.

10. Veniţi să cântăm

Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,

Ca femeile, ce mir au adus atunci,

S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”

11. Cu adevărat,

Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;

Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,

Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta

Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,

Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,

Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti

Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,

Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,

Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc

Firea oamenilor cea zdrobită,

Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;

Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui,

Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,

Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,

Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi:

Dătătorul de viaţă, astăzi,

În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;

Însă răsărind, lumea va bucura.

17. S-a temut Adam,

Dumnezeu umblând în rai, atuncea,

Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;

Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum

Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,

Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:

„Înviază, Fiule, precum ai spus !”

19. Iosif Te-a ascuns,

Cu evlavie, în groapă nouă;

Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,

Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta,

Pironit văzându-Te pe cruce,

De amară întristare, sufletul ei

S-a pătruns de cuie şi de sabie.

21. Maica Ta, văzând

Adăparea Ta cu fiere, Doamne,

Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,

Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.

22. „Rău m-am întristat

Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,

Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,

Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ţi închid

Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,

Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa?”,

Iosif a strigat, înfiorându-se.

24. Jalnice cântări

Iosif şi cu Nicodim cântă

Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt

Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

25. Sub pământ apui

Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;

Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,

De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit

Dătătorule de viaţă, Doamne,

Când prădată şi-a văzut bogăţia lui

Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

27. Soare luminos

După noapte străluceşte, Doamne;

Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,

Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28. Ziditorule,

Primindu-Te în sân pământul

S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,

Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu !

Iosif şi Nicodim cu miruri,

Într-un chip deosebit, acum Te gătesc

Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”

30. Doamne, ai apus

Şi cu Tine-a soarelui lumină;

Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,

Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi

O acoperă piatra tăiată

Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.

Înfioară-te, de-acum, pâmântule !

32. „Vezi-ne aici:

Ucenicul cel iubit şi Maica,

Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,

A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Tu, ca Cel ce eşti

De viaţă dătător, Cuvinte,

Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;

Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

34. Nici chip ai avut,

Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;

Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,

Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

35. Ai apus în trup,

Sub pământ, nestinsule Luceafăr;

Şi aceasta neputând vedea soarele,

În amiază-zi el s-a întunecat.

36. Luna, soarele

Se întunecă-mpreună, Doamne,

Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat

Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

37. „Chiar de-ai şi murit,

Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;

Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,

Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

38. A dormit Adam

Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;

Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,

Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

39. Ai dormit puţin

Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,

Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,

Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

40. De ai şi murit,

Dar ai dat vinul de mântuire,

Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;

Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc.

41. Cum au suferit

Cereştile cete îndrăzneala

Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,

Când Te văd gol, sângerat şi osândit?

42. O, neam jidovesc

Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !

Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;

Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit?

43. În batjocură

Tu îmbraci pe Împodobitorul,

Care cerul a-ntărit şi-a împodobit

Tot pământul, într-un chip preaminunat.

44. Ca un pelican,

Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;

Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,

Răspândind asupra lor izvoare vii.

45. Oarecând Navi,

Opri soarele, zdrobind duşmanii;

Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,

Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

46. Nu Te-ai despărţit

De-al Părintelui sân, Milostive,

Chiar binevoind a lua chip de muritor;

Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

47. Tins fiind pe lemn,

Cel ce spânzuri pământul pe ape,

În pământ, fără suflare, acum cobori;

Care lucru nerăbdându-l, tremură.

48. „Vai, o, Fiul meu !”,

Preacurata jeleşte şi zice

Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,

Osândit acum pe cruce îl privesc !”

49. „Astfel mi-a vestit

Gavriil, venind din cer la mine:

El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu

Este o împărăţie veşnică.”

50. „Vai, s-a împlinit

A lui Simeon proorocie

Că prin inima mea sabie a trecut;

O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !”

51.O, iudeilor !

Ruşinaţi-vă măcar de morţii

Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,

Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat

Şi lumina soarele şi-a stins-o,

Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;

Nevăzuta mea lumină, Bunule !

53. Cu amar plângea

Preacurata Maica Ta, Cuvinte,

Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;

Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !

54. Maica Precista

Omorârea Ta văzând, Hristoase,

Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:

„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”

55. Iadul cel cumplit

Tremura, când Te-a văzut pe Tine,

Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,

Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.

56. Ce privelişte

Mare şi grozav-acum se vede;

Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,

Voind El să dea viaţă tuturor !

57. Coasta Ţi-au împuns,

Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;

Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat

Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

58. Oarecând jelea

Toată casa pe fiul Rahilei;

Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc

Maica Lui şi ceata Ucenicilor.

59. Palme şi loviri

I s-au dat lui Hristos peste faţă,

Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,

Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,

Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,

Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,

Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

61. Cel făr’ de-nceput,

Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,

Întăreşte stăpânirea ’mpăraţilor

Împotriva duşmanilor, ca un bun.

62. Ceea ce-ai născut,

Preacurată Fecioară, Viaţa,

Potoleşte dezbinarea-n Biserică

Şi dă pace, ca o bună, tuturor.

63. Cuvine-se, dar,

Să cădem la Tine, Ziditorul,

Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins

Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Starea a treia

1. Neamurile toate

Laudă-ngropării

Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateanul

Jalnic Te pogoară

Şi în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,

Mir Ţie, Hristoase,

Ţi-aduc cu sârguinţă.

4. Vino-întreagă fire,

Psalmi de îngropare

Lui Hristos să-I aducem,

5. Pe Cel viu cu miruri,

Ca pe-un mort să-L ungem,

Cu mironosiţele.

6. Fericite Iosif !

Trupul ce dă viaţă,

Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană

Lovesc cu piciorul

În Binefăcătorul.

8. Cei hrăniţi cu mană,

Oţet şi cu fiere

Ţi-aduc, Hristoase al meu.

9. O, ce nebunie !

Pe Hristos omoară

Cei ce-au ucis pe profeţi.

10. Ca rob făr’ de minte,

A trădat Iuda

Pe-Adâncu-nţelepciunii.

11. Rob ajunge-acuma

Vicleanul de Iuda,

Cel ce-a vândut pe Domnul.

12. Zis-a înţeleptul:

„Groap’-adâncă este

Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,

Căile lor strâmbe

Curse şi ciulini sunt.

14. Iosif şi Nicodim

Pe Domnul îngroapă,

Cu toată cuviinţa.

15. Slavă Ţie, Doamne,

Cel ce dai viaţă

Şi-n iad, puternic, cobori.

16. Maica Preacurata

Se jelea, Cuvinte,

Pe tine mort văzându-Te.

17. „Primăvara dulce,

Fiul meu preadulce.

Frum’seţea unde Ţi-a apus?”

18. Plângere pornit-a

Maica Preacurata,

Când ai murit, Cuvinte.

19. Vin cu mir, să-L ungă,

De mir purtătoare,

Pe Hristos, Mirul ceresc.

20. Cu moartea pe moarte

O omori Tu, Doamne,

Cu sfânta Ta putere.

21. Piere-amăgitorul,

Scapă amăgitul

Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

22. Cade vânzătorul

În fundul gheenei,

În groapa stricăciunii.

23. Curse de ciulini sunt

Căile lui Iuda,

Celui nebun şi viclean.

24. Pier răstignitorii,

Împărate-a toate,

Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,

În groapa pierzării,

Bărbaţii sângiurilor.

26. „Fiule din Tatăl,

Împărat a toate,

Cum ai primit patima?”

27. Maica, mieluşeaua,

Mielul ei pe cruce

Văzându-L, s-a tânguit.

28. Trupul ce dă viaţă

Iosif împreună

Cu Nicodim îngroapă.

29. Mult înlăcrimată

A strigat Fecioara,

Rărunchii pătrunzându-şi:

30. „O, a mea lumină,

Fiul meu preadulce,

Cum Te-ai ascuns în groapă?”

31. „Nu mai plânge Maică;

Pe Adam şi Eva

Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

32. „Fiul meu, slăvescu-Ţi

Înalta-ndurare

Prin care rabzi acestea”.

33. Cu oţet şi fiere

Te-au adăpat, Doamne,

Gustarea veche s-o strici.

34. Te-ai suit pe cruce,

Cel ce altădată

Umbrişi poporul sub nor.

35. De mir purtătoare,

Venind la a Ta groapă,

Ţi-aduceau, Doamne, miruri.

36. Scoală-Te, ’ndurate,

Şi pe noi ne scoate

Din a gheenei groapă !

37. „Doamne, înviază”,

Zicea, vărsând lacrimi,

Maica Ta ce Te-a născut.

38. Înviază-n grabă,

Alungând durerea

Curatei Tale Maice !

39. Prinse-au fost de frică

Cereştile cete,

Când Te-au văzut mort, Doamne.

40. Iartă de greşale

Pe cei ce, cu frică,

Cinstesc ale Tale patimi.

41. O, înfricoşată,

Străină vedere;

Pâmântul cum Te-ascunde !

42. Altădat’ un Iosif

Ţi-a slujit în fugă

Şi-acum Te-ngroapă altul.

43. Plânge, Te jeleşte,

Preacurata-Ţi Maică,

Fiind Tu mort, Cuvinte.

44. Spaimă ia pe îngeri

De grozava-Ţi moarte,

O, Făcător a toate !

45. Până-n zori, cu miruri

Ţi-au stropit mormântul

Cele înţelepţite.

46. Pace în Biserici,

Lumii mântuire,

Prin învierea-Ţi dă-ne !

47. O, Treime Sfântă,

Tată, Fiu şi Duh Sfânt,

Lumea o mântuieşte.

48. Robilor tăi, Maică,

Dă-le ca să vadă

’Nvierea Fiului tău !

49. Neamurile toate

Laudă-ngropării

Ţi-aduc, Hristoase al meu.

Cum să fierbi ouăle perfecte de Paşte

Aprilie 12, 2017

Vopsitul ouălor de Paşte este o tradiţie frumoasă, dar fierberea acestora este un proces destul de enervant şi complicat. De multe ori arată minunat la exterior, însă în interior se întâmplă să descoperi gălbenuşuri gri-verzui pe care nimeni nu vrea să le mănânce. În continuare vă prezentăm o metodă eficientă de a obţine ouăle de Paşte perfecte.

Chef-ul Julia Child a dezvăluit în cartea „The Way to Cook“ metoda în şapte paşi pentru a fierbe perfect ouăle de Paşte şi nu numai, scrie indystar.com. Nu aveţi nevoie de echipamente speciale, ci doar de un vas cu capac, apă, ouă, un aragaz şi, cel mai important, trebuie să respectaţi cu stricteţe următoarele etape.

1. Puneţi ouăle mari într-o oală suficient de largă astfel încât să stea unul lângă celălalt şi nu unul peste altul.

2. Adăugaţi apă rece astfel încât să depăşească ouăle cu 2,5 centimetri.

3. Puneţi oala pe foc mare şi aşteptaţi ca apa să dea în clocot, de îndată ce se întâmplă acest lucru, aşezaţi capacul pe oală şi luaţi oala de pe foc.

4. Lăsaţi ouăle în oală timp de 17 minute, potrivit Juliei Child. Există însă şi alte variante: pentru ouăle de dimensiuni medii se recomandă 12 minute, pentru ouăle mari – 15 minute, iar pentru cele foarte mari – 18 minute. Inelul verde din jurul gălbenuşului apare în momentul în care le lăsaţi în apa fiartă prea mult timp, aşa că setaţi un cronometru.

5. Înainte cu doar câteva minute ca timpul să fi expirat, umpleţi un bol mare cu apă cu gheaţă.

6. Imediat ce timpul a trecut, scoateţi ouăle şi transferaţi-le în vasul cu apă cu gheaţă.

7. Lăsaţi-le să se răcească complet în apa cu gheaţă şi apoi băgaţi-le în frigider. Ouăle ţinute în frigider sunt mult mai uşor de decojit.  Reţineţi că ouăle proaspete sunt mai dificil de decojit, aşa că folosiţi ouă care au stat la frigider cel puţin zece zile.

Ouăle fierte sunt cel mai uşor de decojit imediat după ce se răcesc. Pentru a decoji un ou este indicat să-l loviţi uşor cu o linguriţă pe toată suprafaţa şi apoi să-l rulaţi între palme. Începeţi să-l curăţaţi de coajă de la capătul cel mare, ţinându-l sub jetul de apă rece.

Sursa: adevarul.ro

Obiceiuri și superstiții în Săptămâna Mare

Aprilie 11, 2017

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima și, totodată, cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paști. Ea începe în Duminica Floriilor, anul acesta la 9 aprilie, și se încheie în Sâmbăta Mare, respectiv la 15 aprilie. Este, de fapt, o săptămână distinctă a postului, adăugându-se celor 40 de zile propriu-zise de post, și amintește de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile.

Săptămâna Mare are menirea de a pregăti credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Este vorba atât de o pregătire sufletească, cât și de o pregătire trupească, postul se înăsprește, iar cei care nu au putut să-l țină până atunci se străduiesc ca, cel puțin în această săptămână, să-l respecte. În Bihor și în Maramureș, este numită și Săptămâna Neagră. În Maramureș, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru și în albastru închis. Mulți credincioși încearcă chiar să țină post negru în unele din aceste zile, având credința că Dumnezeu îi ferește de boli, le dă sănătate și îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toți credincioșii să fie împăcați cu toată lumea, să ierte și să-și ceară iertare, potrivit Agerpres.

În această săptămână, de duminică și până vineri, se săvârșește slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumusețe, care evidențiază momentele dramatice legate de Patimile și Jertfa lui Hristos. Prin caracterul și conținutul lor, Deniile sunt deosebite în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineața, săvârșite seara. Luni și marți, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învățături ale Domnului. Miercurea Mare amintește de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiță, dar și de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginți, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.

În Săptămâna Mare toată lumea este ocupată, pregătindu-se să întâmpine marea zi a Învierii Domnului. Săptămâna Mare este însoțită de o serie de tradiții și obiceiuri populare. Acum se face curățenie generală în gospodărie, se mătură curțile, se repară gardurile, se curăță șurile, se scoate nămolul din șanțuri, se face curățenie și în grajdul animalelor. În ziua de luni se scot lucrurile la aerisit, se văruiesc casele, se spală sau se repară mobila, se spală geamurile și perdelele. Muncile la câmp sunt permise doar până miercuri, de joi bărbații rămân pe lângă casă, ajutându-și nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curățenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului așa cum se cuvine.

În Joia Mare se rememorează patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtășanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de către farisei. În această zi, oamenii merg la biserică să se spovedească și să se împărtășească. Seara, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea merge la biserică îmbrăcată în haine de doliu, făcute din pânză albă și cusute cu negru. În Joia Mare se prepară, de obicei, copturile pascale: pasca și cozonacii și se roșesc ouăle.

Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor, Vinerea Paștilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă este ziua în care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos, pentru iertarea păcatelor noastre. Este zi de post negru, în care nu se mănâncă și nu se bea decât apă. În această zi nu se fac copturi, iar seara se merge la biserică pentru a participa la slujba Prohodului Domnului, slujba înmormântării Domnului Iisus Hristos. În mijlocul bisericii, este așezată o masă deosebită cu Epitaful deasupra, o pânză pe care se află imprimată icoana înmormântării Domnului. Credincioșii trec pe sub această masă, pentru a simboliza suferința prin care a trecut Iisus pe drumul Crucii.

Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paști. De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină. Atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ”Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său desăvârșit. De obicei, de pe masa creștinilor, în ziua de Paști nu lipsesc preparatele din miel, precum: drobul, borșul de miel, stufatul sau friptura.

În Sâmbăta Mare, gospodinele pregătesc mâncarea pentru masa de Paști și fac ultimele retușuri prin casă. Principala grijă a oamenilor înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști nu este însă mâncarea, ci primenirea hainelor, notează site-ul http://www.romanianmonasteries.org. Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăși noi, atât pentru ele cât și pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paști. Seara, gospodinele pregătesc coșul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere. În el pun, de regulă, o lumânare, ouă roșii, pască și cozonac. În unele zone se mai pun și o bucată de slănină, șuncă, zahăr, făină, sare, usturoi, busuioc, cârnați și o coptură în formă de miel. Peste toate acestea se așterne cel mai frumos ștergar din casă. Înainte de miezul nopții, se pornește către biserică, unde credincioșii primesc lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir și aprind și acolo lumânări, pentru a vesti și celor de dincolo Învierea Mântuitorului.

În ziua de Paști, gospodinele schimbă ștergarele cu unele albe, iar toată familia poartă haine noi. Copiii se trezesc dis-de-dimineață și pornesc prin vecini, pentru a vesti Învierea Domnului, primind în dar ouă roșii și bănuți. Mai întâi merg băieții și apoi fetițele, pentru că, după credința populară, este bine ca în ziua de Paști să-ți intre în casă mai întâi un băiat, ca să ai spor și bogăție.

 

Sursa: dgi24