Ce vrea de fapt femeia?

Aprilie 20, 2017

Un imparat a prins un tanar supus care vana pe domeniul lui. L-a aruncat in temnita si i-a spus ca-l va elibera daca va raspunde la intrebarea: 

Ce vrea de fapt femeia?

Tanarul si-a chemat si a intrebat mama, sora, verisoara, vecina, dar nici una n-a putut sa dea un raspuns corect. In fine a chemat si o vrajitoare batrana si urata. Aceasta i-a promis ca-i spune raspunsul corect cu conditia ca dupa ce va fi eliberat sa o ia de sotie.
Neavand alta solutie tanarul a acceptat. 

Raspunsul dezvaluit de vrajitoare a fost: 

-Femeia, de fapt, doreste sa fie stapana propriei sale vieti! 
Imparatul l-a eliberat imediat.
A urmat nunta si noaptea nuntii.Insa nu mica i-a fost mirarea cand in pat a gasit o fata tanara si deosebit de frumoasa care i-a spus:
-Pentru ca te-ai tinut de cuvant jumatate de zi voi fi batrana si urata iar calalata jumatate voi fi ca acum. Urmeaza ca tu sa alegi in care jumatate de zi sa fiu tanara si in care sa fiu batrana.

Tanarul cazu pe ganduri: sa rada toti de el vazandu-l cu o batrana si urata iar noaptea sa petreaca cele mai placute clipe alaturi de o tanara fermecatoare sau sa se plimbe pe ziua cu cea mai frumoasa fata printre oameni iar noaptea… In cele din urma tanarul i-a spus sa aleaga ea cum crede ca e mai bine. 

Imediat a venit si raspunsul: 
-Voi fi tot timpul tanara si frumoasa pentru ca am gasit barbatul care mi-a dat libertatea de a fi stapana pe propria viata.
Morala :
Nu conteaza daca o femeie e frumoasa sau urata, in fond, fiecare e o vrajitoare!

HRISTOS A INVIAT!

Aprilie 16, 2017

13100886_1021774967914447_7335975090753026338_n13138962_1599171237066822_6963394677038186693_n

PROHODUL Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos

Aprilie 14, 2017

Starea întâi

1. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,

Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă,

Şi cum şezi în mormânt?

Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti

Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?

3. Te mărim pe Tine,

Iisuse Doamne,

Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,

Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4. Cel ce-ai pus pământul

Cu măsuri, Hristoase,

Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,

Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu,

Împărat a toate,

De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu?

Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate

Mort se vede acum

Şi deşertătorul gropilor celor morţi

Se încuie-n groapă nouă ca un om.

7. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut

Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,

Ca un răufăcător

Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi

Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul

Decât oamenii toţi,

Ca un om se vede mort şi fără de chip,

Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

10. Iadul cum va răbda

Intrarea Ta, Doamne,

Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,

De-a luminii Tale fulgere orbind?

11. Dulcea mea lumină

Şi mântuitoare,

Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?

O, răbdare de nespus şi negrăit !

12. Nici lumea de duhuri

Nu pricepe, Doamne,

Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti

Taina îngropării Tale, neştiind.

13. O, minuni străine !

O, ce lucruri nouă !

Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,

Îngropat de mâinile lui Iosif.

14. În mormânt ai apus,

Dar de-al Tatălui sân

Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.

Acest lucru e străin şi nefiresc !

15. Întreaga făptură

Recunoaşte-n Tine:

Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,

Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu!

16. Tu-n mormânt fiind pus

Ziditor Hristoase,

Temelia iadului s-a cutremurat

Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.

17. Cela ce în palmă

Tot pământul ţine.

Sub pământ acum cu trupul Se află mort,

Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

18. Din stricare, Doamne,

Viaţa mea o ridici;

Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât

Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic,

Se ascunde acum

Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului

Şi din iad goneşte întunericul.

20. Mulţimea de oştiri,

Cea duhovnicească,

Împreună cu Iosif şi Nicodim

Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

21. Murind Tu de voie,

În mormânt ai fost pus;

Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,

De amara mea greşeală m-ai scăpat.

22. S-a schimbat făptura

Prin a Tale patimi,

Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt,

Ţiitor a toate cunoscându-Te.

23. Luând în pântece

A vieţii Piatră,

Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat

Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-au pus,

Înnoind, Hristoase,

Firea oamenilor, prin învierea Ta,

După cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pământ ai venit,

Pe Adam să-l mântui.

Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât;

Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

26. Pământul de frică

S-a mişcat, Cuvinte,

Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,

Apunând a Ta lumină sub pământ.

27. Ca un om, ai murit

De-a Ta voie, Doamne;

Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat

Şi din întunericul păcatelor.

28. Vărsând râu de lacrimi

Peste Tine, Doamne,

Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:

„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu?”

29. Ca grăuntul de grâu,

Ce-ncolţeşte-n pământ,

Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,

Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

30. Sub pământ Te-ai ascuns

Ca un soare, acum,

Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;

Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !

31. Cum ascunde luna

Faţa sa de soare,

Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,

Cel ce prin trupească moarte ai apus.

32. Iisus, Viaţa,

Gustând moartea acum,

Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit

Şi viaţa tuturor le-a dăruit.

33. Pe întâiul Adam,

Prin păcat omorât,

La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,

Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

34. Cereştile cete,

Mort întins, pentru noi,

Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat

Şi cu aripile s-au acoperit.

35. Pogorându-Te mort,

De pe lemn, Cuvinte,

Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;

Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !

36. Bucurie, Doamne,

Fiind îngerilor,

Întristare lor acum le-ai pricinuit,

Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

37. Suind Tu pe cruce,

Împreună-ai suit

Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,

Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.

38. Ca un leu, Tu Doamne,

Adormind cu trupul,

Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,

Lepădând şi bătrâneţea trupului.

39. Cela ce din coasta

Lui Adam cel dintâi

Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns

Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

40. Se-njunghia-n taină

Mai-nainte mielul,

Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,

Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.

41. Cine dar va spune

Chipul groaznic şi nou?

Cel ce stăpâneşte toate făpturile

Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima,

Au strigat îngerii:

„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii

Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu?”

43. Din coasta Ta, Doamne,

Cea însuliţată,

Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,

Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

44. Răstignit pe cruce,

Ai chemat pe oameni,

Iar curată coasta Ta împungându-se,

Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios

Te găteşte-ngrozit

Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,

De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

46. Sub pământ, de voie,

Pogorând ca un mort,

Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer

Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

47. Deşi Te-ai văzut mort,

Dar eşti viu Dumnezeu

Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,

Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

48. Deşi Te-ai văzut mort,

Dar eşti viu Dumnezeu

Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,

Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. O, ce bucurie,

Ce dulceaţă multă,

A fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad,

Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

50. Îngroparea-Ţi laud,

Patimilor mă-nchin;

Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,

Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne,

Sabie-au ascuţit

Şi-a puternicului sabie s-a tocit,

Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

52. Văzând mieluşeaua

Pe-al său Miel înjunghiat,

Doborâtă de dureri striga şi-ndemna

Ca şi turma să se tânguie cu ea.

53. În mormânt de Te-ngropi,

Şi în iad de pogori,

Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat

Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,

Pogorând sub pământ,

Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat

Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

55. Unul din Treime,

Cu trupul, pentru noi,

Defăimată moarte rabdă, binevoind;

Se cutremură şi soare şi pământ.

56. Urmaşii lui Iuda,

Din izvor adăpaţi

Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,

În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

57. Ca un vinovat, stă

Cel Preadrept la Pilat

Şi la moartea cea nedreaptă e osândit

Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.

58. Îngâmfat Israil,

Ucigaşe popor !

Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,

Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti?

59. Plăsmuind pe Adam

Din pământ, cu mâna,

Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup

Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

60. Ascultând, Cuvinte,

De al Tău Părinte,

Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorât,

Înviind tot neamul muritorilor.

61. „Vai, Lumina lumii !

Vai, a mea Lumină !

O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !”

Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

62. Pizmăreţ popor,

Ucigaş blestemat !

Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,

De mahrama şi de giulgiurile Lui.

63. Vino, necurate,

Ucigaş ucenic,

Şi pricina răutăţii arată-mi-o:

Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi?

64. Iubitor de oameni

Te prefaci, nebune,

Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,

Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

65. Cu ce preţ ai vândut

Sfântul Mir cel ceresc?

Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat?

Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !

66. De iubeşti pe săraci,

Şi mâhnit eşti de mir

Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,

Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi?

67. „O, Cuvinte, Doamne,

A mea bucurie,

Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda?

Mi se rupe inima ca unei maici”.

68. „Cine-mi va da lacrimi

Şi izvor nesecat,

Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu?”

A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69. O, munţi şi vâlcele

Şi mulţimi de oameni,

Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi

Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !

70. „Când am să Te mai vad,

Veşnică Lumină,

Bucuria şi dulceaţa sufletului?”,

A strigat Fecioara, tânguindu-se.

71. Deşi ca o piatră,

Tare şi tăioasă,

Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât

Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

72. Ca dintr-o fântână,

Din îndoitul râu,

Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm

Şi viaţa veşnică o moştenim.

73. Voind Tu, Cuvinte,

În mormânt Te-ai văzut;

Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,

Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

74. Te cântăm, Cuvinte,

Doamne al tuturor,

Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt

Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.

75. Fericimu-Te toţi,

Maica lui Dumnezeu,

Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim

A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

76. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti

Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Starea a doua

1. Cuvine-se, dar,

Să cădem Ia Tine, Ziditorul,

Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,

Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

2. Cuvine-se, dar,

Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,

Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,

Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.

3. Soarele-a apus

Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,

Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,

Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor

În mormânt dormind, Hristoase Doamne,

Din cel greu somn al păcatului ai sculat

Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei

Te-am născut Fiu, fără de durere;

Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,

Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

6. Sus văzându-Te,

De Părinte nedespărţit, Doamne,

Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,

Serafimii s-au înfricoşat acum.

7. Răstignindu-Te,

S-a rupt tâmpla templului prin mijloc

Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,

Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn

A făcut la început pământul,

Azi apune sub pământ, ca un muritor;

Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !

9. Sub pământ apui

Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,

Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,

Cu puterea Ta atotputernică.

10. Veniţi să cântăm

Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,

Ca femeile, ce mir au adus atunci,

S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”

11. Cu adevărat,

Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;

Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,

Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta

Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,

Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,

Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti

Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,

Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,

Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc

Firea oamenilor cea zdrobită,

Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;

Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui,

Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,

Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,

Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi:

Dătătorul de viaţă, astăzi,

În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;

Însă răsărind, lumea va bucura.

17. S-a temut Adam,

Dumnezeu umblând în rai, atuncea,

Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;

Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum

Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,

Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:

„Înviază, Fiule, precum ai spus !”

19. Iosif Te-a ascuns,

Cu evlavie, în groapă nouă;

Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,

Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta,

Pironit văzându-Te pe cruce,

De amară întristare, sufletul ei

S-a pătruns de cuie şi de sabie.

21. Maica Ta, văzând

Adăparea Ta cu fiere, Doamne,

Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,

Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.

22. „Rău m-am întristat

Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,

Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,

Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ţi închid

Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,

Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa?”,

Iosif a strigat, înfiorându-se.

24. Jalnice cântări

Iosif şi cu Nicodim cântă

Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt

Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

25. Sub pământ apui

Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;

Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,

De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit

Dătătorule de viaţă, Doamne,

Când prădată şi-a văzut bogăţia lui

Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

27. Soare luminos

După noapte străluceşte, Doamne;

Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,

Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28. Ziditorule,

Primindu-Te în sân pământul

S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,

Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu !

Iosif şi Nicodim cu miruri,

Într-un chip deosebit, acum Te gătesc

Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”

30. Doamne, ai apus

Şi cu Tine-a soarelui lumină;

Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,

Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi

O acoperă piatra tăiată

Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.

Înfioară-te, de-acum, pâmântule !

32. „Vezi-ne aici:

Ucenicul cel iubit şi Maica,

Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,

A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Tu, ca Cel ce eşti

De viaţă dătător, Cuvinte,

Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;

Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

34. Nici chip ai avut,

Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;

Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,

Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

35. Ai apus în trup,

Sub pământ, nestinsule Luceafăr;

Şi aceasta neputând vedea soarele,

În amiază-zi el s-a întunecat.

36. Luna, soarele

Se întunecă-mpreună, Doamne,

Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat

Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

37. „Chiar de-ai şi murit,

Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;

Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,

Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

38. A dormit Adam

Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;

Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,

Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

39. Ai dormit puţin

Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,

Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,

Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

40. De ai şi murit,

Dar ai dat vinul de mântuire,

Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;

Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc.

41. Cum au suferit

Cereştile cete îndrăzneala

Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,

Când Te văd gol, sângerat şi osândit?

42. O, neam jidovesc

Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !

Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;

Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit?

43. În batjocură

Tu îmbraci pe Împodobitorul,

Care cerul a-ntărit şi-a împodobit

Tot pământul, într-un chip preaminunat.

44. Ca un pelican,

Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;

Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,

Răspândind asupra lor izvoare vii.

45. Oarecând Navi,

Opri soarele, zdrobind duşmanii;

Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,

Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

46. Nu Te-ai despărţit

De-al Părintelui sân, Milostive,

Chiar binevoind a lua chip de muritor;

Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

47. Tins fiind pe lemn,

Cel ce spânzuri pământul pe ape,

În pământ, fără suflare, acum cobori;

Care lucru nerăbdându-l, tremură.

48. „Vai, o, Fiul meu !”,

Preacurata jeleşte şi zice

Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,

Osândit acum pe cruce îl privesc !”

49. „Astfel mi-a vestit

Gavriil, venind din cer la mine:

El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu

Este o împărăţie veşnică.”

50. „Vai, s-a împlinit

A lui Simeon proorocie

Că prin inima mea sabie a trecut;

O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !”

51.O, iudeilor !

Ruşinaţi-vă măcar de morţii

Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,

Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat

Şi lumina soarele şi-a stins-o,

Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;

Nevăzuta mea lumină, Bunule !

53. Cu amar plângea

Preacurata Maica Ta, Cuvinte,

Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;

Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !

54. Maica Precista

Omorârea Ta văzând, Hristoase,

Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:

„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”

55. Iadul cel cumplit

Tremura, când Te-a văzut pe Tine,

Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,

Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.

56. Ce privelişte

Mare şi grozav-acum se vede;

Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,

Voind El să dea viaţă tuturor !

57. Coasta Ţi-au împuns,

Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;

Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat

Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

58. Oarecând jelea

Toată casa pe fiul Rahilei;

Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc

Maica Lui şi ceata Ucenicilor.

59. Palme şi loviri

I s-au dat lui Hristos peste faţă,

Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,

Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,

Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,

Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,

Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

61. Cel făr’ de-nceput,

Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,

Întăreşte stăpânirea ’mpăraţilor

Împotriva duşmanilor, ca un bun.

62. Ceea ce-ai născut,

Preacurată Fecioară, Viaţa,

Potoleşte dezbinarea-n Biserică

Şi dă pace, ca o bună, tuturor.

63. Cuvine-se, dar,

Să cădem la Tine, Ziditorul,

Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins

Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Starea a treia

1. Neamurile toate

Laudă-ngropării

Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateanul

Jalnic Te pogoară

Şi în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,

Mir Ţie, Hristoase,

Ţi-aduc cu sârguinţă.

4. Vino-întreagă fire,

Psalmi de îngropare

Lui Hristos să-I aducem,

5. Pe Cel viu cu miruri,

Ca pe-un mort să-L ungem,

Cu mironosiţele.

6. Fericite Iosif !

Trupul ce dă viaţă,

Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană

Lovesc cu piciorul

În Binefăcătorul.

8. Cei hrăniţi cu mană,

Oţet şi cu fiere

Ţi-aduc, Hristoase al meu.

9. O, ce nebunie !

Pe Hristos omoară

Cei ce-au ucis pe profeţi.

10. Ca rob făr’ de minte,

A trădat Iuda

Pe-Adâncu-nţelepciunii.

11. Rob ajunge-acuma

Vicleanul de Iuda,

Cel ce-a vândut pe Domnul.

12. Zis-a înţeleptul:

„Groap’-adâncă este

Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,

Căile lor strâmbe

Curse şi ciulini sunt.

14. Iosif şi Nicodim

Pe Domnul îngroapă,

Cu toată cuviinţa.

15. Slavă Ţie, Doamne,

Cel ce dai viaţă

Şi-n iad, puternic, cobori.

16. Maica Preacurata

Se jelea, Cuvinte,

Pe tine mort văzându-Te.

17. „Primăvara dulce,

Fiul meu preadulce.

Frum’seţea unde Ţi-a apus?”

18. Plângere pornit-a

Maica Preacurata,

Când ai murit, Cuvinte.

19. Vin cu mir, să-L ungă,

De mir purtătoare,

Pe Hristos, Mirul ceresc.

20. Cu moartea pe moarte

O omori Tu, Doamne,

Cu sfânta Ta putere.

21. Piere-amăgitorul,

Scapă amăgitul

Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

22. Cade vânzătorul

În fundul gheenei,

În groapa stricăciunii.

23. Curse de ciulini sunt

Căile lui Iuda,

Celui nebun şi viclean.

24. Pier răstignitorii,

Împărate-a toate,

Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,

În groapa pierzării,

Bărbaţii sângiurilor.

26. „Fiule din Tatăl,

Împărat a toate,

Cum ai primit patima?”

27. Maica, mieluşeaua,

Mielul ei pe cruce

Văzându-L, s-a tânguit.

28. Trupul ce dă viaţă

Iosif împreună

Cu Nicodim îngroapă.

29. Mult înlăcrimată

A strigat Fecioara,

Rărunchii pătrunzându-şi:

30. „O, a mea lumină,

Fiul meu preadulce,

Cum Te-ai ascuns în groapă?”

31. „Nu mai plânge Maică;

Pe Adam şi Eva

Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

32. „Fiul meu, slăvescu-Ţi

Înalta-ndurare

Prin care rabzi acestea”.

33. Cu oţet şi fiere

Te-au adăpat, Doamne,

Gustarea veche s-o strici.

34. Te-ai suit pe cruce,

Cel ce altădată

Umbrişi poporul sub nor.

35. De mir purtătoare,

Venind la a Ta groapă,

Ţi-aduceau, Doamne, miruri.

36. Scoală-Te, ’ndurate,

Şi pe noi ne scoate

Din a gheenei groapă !

37. „Doamne, înviază”,

Zicea, vărsând lacrimi,

Maica Ta ce Te-a născut.

38. Înviază-n grabă,

Alungând durerea

Curatei Tale Maice !

39. Prinse-au fost de frică

Cereştile cete,

Când Te-au văzut mort, Doamne.

40. Iartă de greşale

Pe cei ce, cu frică,

Cinstesc ale Tale patimi.

41. O, înfricoşată,

Străină vedere;

Pâmântul cum Te-ascunde !

42. Altădat’ un Iosif

Ţi-a slujit în fugă

Şi-acum Te-ngroapă altul.

43. Plânge, Te jeleşte,

Preacurata-Ţi Maică,

Fiind Tu mort, Cuvinte.

44. Spaimă ia pe îngeri

De grozava-Ţi moarte,

O, Făcător a toate !

45. Până-n zori, cu miruri

Ţi-au stropit mormântul

Cele înţelepţite.

46. Pace în Biserici,

Lumii mântuire,

Prin învierea-Ţi dă-ne !

47. O, Treime Sfântă,

Tată, Fiu şi Duh Sfânt,

Lumea o mântuieşte.

48. Robilor tăi, Maică,

Dă-le ca să vadă

’Nvierea Fiului tău !

49. Neamurile toate

Laudă-ngropării

Ţi-aduc, Hristoase al meu.

Cum să fierbi ouăle perfecte de Paşte

Aprilie 12, 2017

Vopsitul ouălor de Paşte este o tradiţie frumoasă, dar fierberea acestora este un proces destul de enervant şi complicat. De multe ori arată minunat la exterior, însă în interior se întâmplă să descoperi gălbenuşuri gri-verzui pe care nimeni nu vrea să le mănânce. În continuare vă prezentăm o metodă eficientă de a obţine ouăle de Paşte perfecte.

Chef-ul Julia Child a dezvăluit în cartea „The Way to Cook“ metoda în şapte paşi pentru a fierbe perfect ouăle de Paşte şi nu numai, scrie indystar.com. Nu aveţi nevoie de echipamente speciale, ci doar de un vas cu capac, apă, ouă, un aragaz şi, cel mai important, trebuie să respectaţi cu stricteţe următoarele etape.

1. Puneţi ouăle mari într-o oală suficient de largă astfel încât să stea unul lângă celălalt şi nu unul peste altul.

2. Adăugaţi apă rece astfel încât să depăşească ouăle cu 2,5 centimetri.

3. Puneţi oala pe foc mare şi aşteptaţi ca apa să dea în clocot, de îndată ce se întâmplă acest lucru, aşezaţi capacul pe oală şi luaţi oala de pe foc.

4. Lăsaţi ouăle în oală timp de 17 minute, potrivit Juliei Child. Există însă şi alte variante: pentru ouăle de dimensiuni medii se recomandă 12 minute, pentru ouăle mari – 15 minute, iar pentru cele foarte mari – 18 minute. Inelul verde din jurul gălbenuşului apare în momentul în care le lăsaţi în apa fiartă prea mult timp, aşa că setaţi un cronometru.

5. Înainte cu doar câteva minute ca timpul să fi expirat, umpleţi un bol mare cu apă cu gheaţă.

6. Imediat ce timpul a trecut, scoateţi ouăle şi transferaţi-le în vasul cu apă cu gheaţă.

7. Lăsaţi-le să se răcească complet în apa cu gheaţă şi apoi băgaţi-le în frigider. Ouăle ţinute în frigider sunt mult mai uşor de decojit.  Reţineţi că ouăle proaspete sunt mai dificil de decojit, aşa că folosiţi ouă care au stat la frigider cel puţin zece zile.

Ouăle fierte sunt cel mai uşor de decojit imediat după ce se răcesc. Pentru a decoji un ou este indicat să-l loviţi uşor cu o linguriţă pe toată suprafaţa şi apoi să-l rulaţi între palme. Începeţi să-l curăţaţi de coajă de la capătul cel mare, ţinându-l sub jetul de apă rece.

Sursa: adevarul.ro

Obiceiuri și superstiții în Săptămâna Mare

Aprilie 11, 2017

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima și, totodată, cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paști. Ea începe în Duminica Floriilor, anul acesta la 9 aprilie, și se încheie în Sâmbăta Mare, respectiv la 15 aprilie. Este, de fapt, o săptămână distinctă a postului, adăugându-se celor 40 de zile propriu-zise de post, și amintește de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile.

Săptămâna Mare are menirea de a pregăti credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Este vorba atât de o pregătire sufletească, cât și de o pregătire trupească, postul se înăsprește, iar cei care nu au putut să-l țină până atunci se străduiesc ca, cel puțin în această săptămână, să-l respecte. În Bihor și în Maramureș, este numită și Săptămâna Neagră. În Maramureș, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru și în albastru închis. Mulți credincioși încearcă chiar să țină post negru în unele din aceste zile, având credința că Dumnezeu îi ferește de boli, le dă sănătate și îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toți credincioșii să fie împăcați cu toată lumea, să ierte și să-și ceară iertare, potrivit Agerpres.

În această săptămână, de duminică și până vineri, se săvârșește slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumusețe, care evidențiază momentele dramatice legate de Patimile și Jertfa lui Hristos. Prin caracterul și conținutul lor, Deniile sunt deosebite în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineața, săvârșite seara. Luni și marți, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învățături ale Domnului. Miercurea Mare amintește de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiță, dar și de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginți, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.

În Săptămâna Mare toată lumea este ocupată, pregătindu-se să întâmpine marea zi a Învierii Domnului. Săptămâna Mare este însoțită de o serie de tradiții și obiceiuri populare. Acum se face curățenie generală în gospodărie, se mătură curțile, se repară gardurile, se curăță șurile, se scoate nămolul din șanțuri, se face curățenie și în grajdul animalelor. În ziua de luni se scot lucrurile la aerisit, se văruiesc casele, se spală sau se repară mobila, se spală geamurile și perdelele. Muncile la câmp sunt permise doar până miercuri, de joi bărbații rămân pe lângă casă, ajutându-și nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curățenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului așa cum se cuvine.

În Joia Mare se rememorează patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtășanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de către farisei. În această zi, oamenii merg la biserică să se spovedească și să se împărtășească. Seara, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea merge la biserică îmbrăcată în haine de doliu, făcute din pânză albă și cusute cu negru. În Joia Mare se prepară, de obicei, copturile pascale: pasca și cozonacii și se roșesc ouăle.

Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor, Vinerea Paștilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă este ziua în care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos, pentru iertarea păcatelor noastre. Este zi de post negru, în care nu se mănâncă și nu se bea decât apă. În această zi nu se fac copturi, iar seara se merge la biserică pentru a participa la slujba Prohodului Domnului, slujba înmormântării Domnului Iisus Hristos. În mijlocul bisericii, este așezată o masă deosebită cu Epitaful deasupra, o pânză pe care se află imprimată icoana înmormântării Domnului. Credincioșii trec pe sub această masă, pentru a simboliza suferința prin care a trecut Iisus pe drumul Crucii.

Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paști. De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină. Atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ”Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său desăvârșit. De obicei, de pe masa creștinilor, în ziua de Paști nu lipsesc preparatele din miel, precum: drobul, borșul de miel, stufatul sau friptura.

În Sâmbăta Mare, gospodinele pregătesc mâncarea pentru masa de Paști și fac ultimele retușuri prin casă. Principala grijă a oamenilor înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști nu este însă mâncarea, ci primenirea hainelor, notează site-ul http://www.romanianmonasteries.org. Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăși noi, atât pentru ele cât și pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paști. Seara, gospodinele pregătesc coșul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere. În el pun, de regulă, o lumânare, ouă roșii, pască și cozonac. În unele zone se mai pun și o bucată de slănină, șuncă, zahăr, făină, sare, usturoi, busuioc, cârnați și o coptură în formă de miel. Peste toate acestea se așterne cel mai frumos ștergar din casă. Înainte de miezul nopții, se pornește către biserică, unde credincioșii primesc lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir și aprind și acolo lumânări, pentru a vesti și celor de dincolo Învierea Mântuitorului.

În ziua de Paști, gospodinele schimbă ștergarele cu unele albe, iar toată familia poartă haine noi. Copiii se trezesc dis-de-dimineață și pornesc prin vecini, pentru a vesti Învierea Domnului, primind în dar ouă roșii și bănuți. Mai întâi merg băieții și apoi fetițele, pentru că, după credința populară, este bine ca în ziua de Paști să-ți intre în casă mai întâi un băiat, ca să ai spor și bogăție.

 

Sursa: dgi24

Floriile

Aprilie 8, 2017

Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Primăvara-ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Păcat, zău, de cine moare
Şi ferice de cei vii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Copiliţă, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine să vii
Când Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii?

Să culegem la răcoare
Viorele albăstrui?
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.

Eu ţi-oi da de orice floare
Mii de sărutări şi mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.

Iar tu, dulce zâmbitoare,
Te-i face că te mânii …
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.

 Vasile Alecsandri

Pasteluri – 1868

Rugă pentru Duminica Floriilor

Aprilie 6, 2017

Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu

Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt –

Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,

Un ropot scurt de ploaie

Şi-un mic vârtej de vânt…

 

Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac

Granit din cărămidă

Şi bronz din băligar,

Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac

Şi-un Pegas cu-aripi duble din clasicul măgar…

 

Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa

Cum te-am văzut pe tine –

C-aşa credeam că-i bine!…

Dar azi, când văd că-i altfel de cum am vrut să fie,

Stropeşte-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie,

Retează-mi mâna dreaptă

Şi pune-mi strajă gurii,

Alungă-mi nebunia din scoarţele Scripturii

Şi-apoi desprinde-mi chipul de pe icoana Ta

Şi fă să uit c-odată am fost şi eu ca Tine!..

 

de Ion Minulescu

Inteleptul si Cele trei porti

Aprilie 2, 2017
Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
– Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi.. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.

O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.

Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:
 
SCHIMBA LUMEA!

Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa.
El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii…
Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.
Anii trecura.

Intr-o zi, il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
– Ce-ai invatat tu pe acest drum?
– Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris:

SCHIMBA-I PE CEILALTI!

Asta era si intentia mea, gandi el…
Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele.
Aceasta fu a doua lupta a sa.

Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse batranul.

Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:

SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!

Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.

El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce ai invatat tu pe acest drum?
– Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
– Asa este, spuse batranul.
– Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
– Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:

ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.

In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale..
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca.
Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.

Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba: – Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
– Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu
niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria

ACCEPTA-I PE CEILALTI!

Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.

Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
– Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
 
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:

ACCEPTA LUMEA!

Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?

Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
– Ce-ai invatat pe drumul acesta?
– Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu.. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea.

Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
– Acesta este cel de-al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!


Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii,spuse el si disparu pentru totdeauna.

La trei ani după căderea Constantinopolului (1453) !

Martie 21, 2017

Formidabil

 

 

Clopotele din bisericile catolice bat în fiecare zi la ora 12.00 în întreaga lume. Acest lucru se întâmplă neîntrerupt de peste cinci sute de ani şi are o legătură directă cu Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei. 

Victoria acestuia la Belgrad, împotriva armatei turceşti condusă de Mahomed al II-lea, în anul 1456, i-a adus voevodului transilvan recunoştinţa întregii lumi catolice.

 Ca omagiu, papa Calixt al III-lea a elogiat victoria obţinută de Iancu de Hunedoara ca fiind „cel mai fericit moment al vieţii sale de papa” şi a decretat, printr-o bulă papală emisă pe data de 6 august 1456, ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase în fiecare zi la ora 12.00. Această practică, a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod tradiţional sărbătoririi internaţionale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oştirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului.Voievodul transilvan Iancu de Hunedoara a murit însă din cauza ciumei, la câteva zile după victorie, pe 11 august 1456, în tabăra militara de la Zemun. Mormântul acestuia se află în Catedrala Romano-Catolică de la Alba Iulia, iar pe sarcofagul de piatră al voievodului sunt ilustrate scene de luptă. Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”. Până şi sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.

ROMÂNIA, ULTIMUL BAL

Februarie 13, 2017

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim acelaşi tragic simţământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi,
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?

Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.

Şi-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi „români de pretutindeni”.

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

de Adrian Păunescu